...Transalpina

  Dacă vreţi să vă plimbaţi printre nori într-una dintre zilele mai însorite de toamnă, poate că ar trebui să vă urcaţi pe bicicletă sau în maşină şi s-o porniţi pe  Transalpina, şoseaua cea mai înaltă din ţară (2145 m) care străbate Munţii Parângului de la nord la sud. Drumul a fost tăiat printre munţi de romanii care îşi croiau calea către Sarmisegetuza, a fost reconstruit de regele Carol al ||- lea, iar de curând a fost şi asfaltat. Priveliştea este seducătoare: piscuri care se pierd albăstrui în zare, păşuni alpine, prăpastii şi mai ales curbe încâlcite care fac sângele să clocotească în vine. Pe de altă parte, poate că n-o să regăsiţi atmosfera idilică pe care o ai pe drumuri asemănătoare ce străbat Alpiifrancezi sau elveţieni. E îngrămădeală, e gălăgie, iar mulţimile care admiră peisajul uită să-şi şteargă urmele trecerii lor prin munţi. Reveria ta idilică ruptă parcă dintr-un cântec de Pasărea Colibri, e măcelărită adesea de vreun şofer neglijent care taie curba şi-ţi chinuie urechile cu vreun claxon grosolan. Întotdeauna m-am întrebat de ce peisajele acestea nu pot să-i facă pe unii să înţeleagă cât de fragilă este natura şi măcar să-şi strângă cutiile de bere şi resturile de mâncare. Dacă nu ştim să iubim şi să protejăm patrimoniul nostru şi nu ştim să ne respectăm între noi, nu vom fi niciodată auziţi şi respectaţi de ceilalţi. Poate că porţile noastre către nori şi aici fac referinţă la mult visata Europă occidentală ni le închidem chiar noi când călcăm în picioare florile şi le tăiem curbele celorlalţi. O simplă călătorie pe Transalpina spune atât de multe despre devenirea naţiei româneşti...şi e atât de trist mai ales când ai sub ochi un peisaj de o asemenea bucolică măreţie.