Plimbandu-ma prin parc mi-a fost dat sa vad o scena interesanta, sau cel putin asa mi s-a parut la început: un pescarus a prins si a doborât un porumbel, ca sa-l manânce.
Faptul în sine a fost interesant de privit pana la un punct.Am stat si m-am gândit mai apoi ca, sub o alta forma, scene asemanatoare se petrec zilnic în jurul nostru dar noi nu ne mai îngretosam.
Cu totii suntem de acord (inclusiv eu) ca în Europa, si în general în America de Nord, lumea este civilizata, politicoasa, chiar saritoare. Este o stare de fapt si un lucru normal catre care încercam sa ne îndreptam si noi. În fapt însa, totul este o chestie de fatada, o chestie formala.Si la noi si la ei lupta pentru supravietuire si/sau lupta pentru evolutie este crunta. Fiecare îsi vede de propriile interese si, mai ales, fiecare îsi apara interesele (si fundul).
În România regula este una extrem de simpla: daca treburile merg bine, este meritul meu; daca lucrurile merg prost, este meritul altora (sau a oricarui altcuiva, numai al meu nu). Ce înseamna asta? Înseamna ca oricât de corect si sârguincios esti, oricât de apreciat si laudat ai fi, la un moment dat te poti trezi ca esti tapul ispasitor ideal pentru greselile altora (uneori chiar ale cui nici nu te astepti). Si mai ales în momente când nu te astepti. Desigur ca asemenea tactici se practica peste tot, inclusiv în România. Însa aici lucrurile sunt ajunse la nivel de arta, sau uneori la nivel de competitie. Lumea se calca în picioare când e vorba de “eu“: n-au niciun fel de scrupule când au ocazia sa-si apere interesele individuale.
De aici si pâna la egoism e un pas. Iar de la egoism si pâna la compromiterea notiunii de socializare mai e înca un alt pas. Pai cum sa-ti faci prieteni, mai ales la locul de munca, când nu stii daca si în cine poti avea încredere?… Problema e una foarte reala, pentru ca aproape toti se lupta “sa faca cariera”, sa ajunga “sus”, sacrificând pentru asta orice le sta în cale, uneori chiar si viata personala.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
In lumea celor care nu cuvanta lupta pentru viata se petrece pe fata, fara menajamente. Direct la subiect. In lumea animalelor cu ratiune, adica a noastra, a oamenilor, lupta pentru supravietuire se practica pe la spate. Nu, nu ca la gay, ci pe ascuns. Il lucram pe unul si pe celalalt fara ca respectivii sa afle, decat cand e prea tarziu. Am mai scris undva intr-un comentariu al unui articol de-al lui Mircea Vladut ca n-am prea invatat nimic de la animale.
RăspundețiȘtergereLupta pentru supravietuire intre oameni e mult mai parsiva decat cea intre animale. Atat de parsiva incat distruge increderea dintre oameni, fiecare poate fi un potential dusman, mai devreme sau mai tarziu.
RăspundețiȘtergereIncrederea este acum mai degraba o slabiciune, trebuie sa te gandesti de multe ori pana sa ai inceredere in cineva. Eu am incredere doar in mine, restul lumii e cu un semn de intrebare mereu...
RăspundețiȘtergereLupta pentru supravietuire o vezi la tot pasul, animale, plante insecte, oameni, in aer, in apa, pe Pamant, orindu. In unele locuri e mai civilizata, in altele nu, se ajunge la razboaie, dar exista oriunde in jurul nostru.
RăspundețiȘtergereCum ai spus si tu, e o chestie de fatada. Insa civilizatia adevarata nu tine de fatada. Tine doar de impresie, de imagine.
RăspundețiȘtergereEu doresc sa am de a face cu oameni care chiar sunt civilizati, nu care se lauda ca sunt civilizati.
Daca ai pune un roman, un american si un vest european intr-o situatie de viata si mosrte, care dintre ei crezi ca va fi mai civilizat, politicos si saritor?? Cu cat e o chestie mai de fatada, cu atat se juleste mai repede spoiala.
@ Mircea ,
RăspundețiȘtergereImi este greu sa-ti dau un raspuns ,si totusi am sa incerc .Cred ca iti va sari in ajutor cel care este sufletist ,cel care a trecut prin greutati si stie ce inseamna sa ajuti pe cineva ,la nevoie.
Era o vorba: "Doi încarca, doi descarca / Merge treaba, nu ma bag / Cum nu merge, ma retrag."
RăspundețiȘtergereCică, găsirea unui ţap ispăşitor este o trăsătură a oamenilor mincinoşi.
RăspundețiȘtergereAveam o colegă juristă, şi s-a prezentat cu o lucrare la director -lucrarea fiind pregătită de un alt coleg jurist- colega asumându-şi întocmirea lucrării. Când şeful a criticat lucrarea ea s-a exprimat în felul următor: 'spune şi tu(adică seful), atât l-am rugat şi eu pe Octi (autorul lucrării)să facă şi nici asta n-a fost în stare s-o facă bine'...m-am crucit când am auzit-o.
Trebuie să ai şi tupeu cât China.
A acorda cuiva un ajutor dezinteresat nu mai e de actualitate...de cele mai multe ori, ajutam daca avem un avantaj...daca cerem ajutorul, ne putem astepta si la ce e mai rau.
RăspundețiȘtergereCand un om vrea sa omoare un tigru se numeste sport, cand tigrul vrea sa-l omoare se numeste salbaticie. (George Bernard)
RăspundețiȘtergere