... cafeaua de dimineaţă

  Da, mor după cafeaua la ibric. Făcută de mine.  Şi mama o nimereşte de multe ori. Dar eu, ei bine, eu îs miezu' în ale cafelei. Miezu' pentru mine, desigur.
  Reţeta e al naibi de simplă. Iau o cană mai mărişoară aşa, cum sunt alea pe care le dăm de obicei cadou la amici şi pe care sunt scrise tot felul de mesaje tâmpite sau semne zodiacale. Asta e cana perfectă. Pentru că beau o singură cafea, dimineaţa şi îmi trebuie o cantitate consistentă. Nepotu'   spune că e prea multă, eu spun că e suficientă - şi necesară (combinaţia ideală). Deci, după cum spuneam, iau cana cu mesaje tâmpite sau cu semnul zodiacal, depinde ce-mi pică în mână, o umplu vârf cu apă şi o torn în ibric. În ibricul ăla frumos pe care l-am luat de la un anume hypermarket, pentru că eu am vrut să-l aduc în bucătărie, ca să-mi pot face cafeaua mea. Am stabilit, e ok !
  Deci torn cana plină cu apa. Apă  mai pun şi de la robinet , dar parcă nu e perfectă dacă e de la robinet - apa aia cu clor, poate cu resturi de fecale sau cine ştie ce vietăti mici-mici care la microscop arată ca nişte monştri cu dinţi ascuţiţi şi ochi holbaţi. Obligatoriu, pun şi o linguriţă rasă de zahăr. Şi las apa să fiarbă. Asta se întâmplă repede - ibric mare, pus pe ochiul mare al aragazului rezultă timp foarte scurt de fierbere. Deci mă întelegeţi, da?
  Fierbe apa, iau ibricul de pe foc, pun două linguriţe pline de cafea. Pun la loc pe foc, aştept să mai dea un clocot, sting focul şi învârt cu linguriţa cu coada lungă. Şi ...VOILA (asta dacă tot termin cursurile de franceză şi am avansat în ale limbii franţuzilor).