marți, 11 iunie 2019

Aparatul dentar la copii: necesitate sau modă?

Aparatul dentar la copii: necesitate sau modă?

Începând cu vârstă de 6 ani, ar trebui văzut prima oară un copil de către ortodont și nu după ce i-au erupt toți dinții permanenți (12 ani), explică renumitul medic ortodont Georgiana Bordei.
În opinia medicului, foarte multe probleme dentare au o rezolvare foarte ușoară în perioada de dezvoltare a copilului, deoarece atunci se poate interveni pe creșterea și dezvoltarea oaselor .
“Sunt câteva semne, pe care părinții ar trebui să le ia în considerare, care indică faptul că trebuie să ne prezentăm cu copiii la ortodont în perioada lor de creștere. Acestea ar fi: dacă nu apar spații între dinții de lapte, dacă distanța între partea superioară și cea inferioară este mare, dacă dinții de sus acoperă în totalitate dinții de jos, dacă copilul a supt degețelul, dacă dinții superiori nu supra-acoperă deloc dinții inferiori. Acestea sunt doar câteva dintre semnele vizibile care ar trebui să-i responsabilizeze pe părinți pentru a merge cu micuțul lor la ortodont, dar multe alte semne sunt vizibile doar pe o radiografie panoramică”, declară medicul ortodont Georgiana Bordei, directorul OrtoClass.

Ce tip de aparat dentar recomandă medicul ortodon pentru copii?

Medicul ortodont recomandă pentru tratamentul copiilor doar aparate fixe lipite pe dinți, deoarece rezultatele sunt mult mai rapide, deci purtarea lor necesită mai puțin timp.
“Toate problemele dentare și osoase se rezolva foarte ușor în perioada de creștere, rezultatele tratamentelor sunt mult mai stabile în timp, iar contențiile nu trebuie menținute pe viață. Totodată, sunt multe cazuri în care copilul este adus după vârsta de 12 ani sau mai târziu, atunci când deja și-a încetat creșterea și multe anomalii descoperite târziu nu mai pot fi rezolvate ușor, ci vor necesita extracții de dinți permanenți sau chirurgie ortognata. Multe dintre modelele noi de aparate pentru copii sunt lipite pe dințișori și nu sunt vizibile din exterior, iar în funcție de anomalia care trebuie tratată, timpul de tratament diferă de la 6-7 luni până la 2-3 ani și este posibil să necesite asocierea cu mai multe tipuri de aparate”, explică medicul ortodont Georgiana Bordei.
În general, la finalul tratamentului, se pun contențiile care trebuie menținute până spre vârsta de 18-20 ani. Dacă din diverse motive, aceste contenții nu sunt purtate de pacient exact cum i-au fost indicate de către medic, atunci recidiva poate apare și dinții își modifica poziția. Costurile pentru tratament pot porni de la 1200 lei, pot ajunge până la 1900 lei și diferă în funcție de fiecare tip de aparat.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu