Mersul pe bicicletă

Legat de mersul pe bicicletă trebuie să vă mărturisesc că nu credeam să ajung până aici. Unii veţi zâmbi, poate nici nu vă mai amintiţi cum era când aţi început voi să mergeţi, dar să începi la 30 de ani cu toate temerile vârstei şi să ai o groază de stângăcii peste care să treci cu paşi mici de grădiniţă, dar să treci şi încă să strângi din dinţi şi să te rogi în gând “please, să nu-mi cazi!” şi să numeri secundele până când nu ştiu ce pantă se termină de coborât şi, cu toate astea, să vină o zi, neaşteptată, când toată răbdarea şi ciuda să-ţi fie răsplătită cu o naturaleţe de care n-ai mai avut parte. 

Da, acum vă spun, nu vouă celor care aţi uitat cum aţi început sau care aţi avut inclinaţie de la mama-natură, ci vouă celor ce n-aţi început încă sau vă străduiţi din greu, celor care n-aveţi afinităţi native şi nici curajul de-a risca cu orice preţ, că SE POATE, că e al naibii de greu, că e frustrant şi obositor, că vă veţi simţi stângaci şi slabi în faţa a ceva ce toată lumea poate mai puţin voi, că prea puţini vă vor înţelege şi asculta, că scenariile cu voi căzând par să nu se mai termine, vă spun că după toate acestea ceea ce vă aşteaptă e pur şi simplu MINUNAT şi pe măsura eforturilor cu care n-aţi renunţat!