duminică, 24 ianuarie 2016

24 ianuarie 1859- Alexandru Ioan Cuza

În urmă cu 157 de ani, la 24 ianuarie 1859, adunarea electivă de la Bucureşti a decis cu unanimitate de voturi să îl aleagă pe domnitorul Moldovei, Alexandru Ioan Cuza, şi în Ţara Românească.
După revoluţia din decembrie 1989 a devenit o modă în rândul intelectualilor, a reprezentanţilor presei şi societăţii civile să se sublinieze realizările Regelui Carol I şi să se treacă cu vederea cele ale înaintaşului său Al. Ioan Cuza. Nimeni nu neagă succesele României Mici pe toate planurile, de la economic la cultural, dar să nu uităm că primul Hohenzollern pe tronul României a domnit 47 de ani.

Ceea ce a realizat Cuza într-o perioadă foarte scurtă de timp, de numai șapte ani nu a mai făcut nimeni până la el.Universităţiile de la Iaşi (1860) şi Bucureşti (1864) au fost înfiinţate de Cuza, la fel promulgată constituţia, date codurile penale şi civile, făcute reformele fiscale, promulgată legislaţia militară, a pompierilor, miliţiei, construirea primei căi ferate etc.Cuza a dat la 1863 legea secularizării averilor mănăstireşti şi a confiscat proprietăţi funciare ale mănăstirilor închinate la Athos, care au fost împărţite şi date ţăranilor. Cea mai importantă reformă rămâne cea agrară. Prin Legea rurală din 14/26 august 1864, peste 400.000 de familii de țărani au fost împroprietărite cu loturi de teren agricol, iar aproape alți 60.000 de săteni au primit locuri de casă și de grădină. 

Țăranii împroprietăriți au devenit contribuabili la bugetul de stat, rezultând astfel o lărgire a bazei de impozitare. Împărţirea pământului la ţărani de către Cuza a ridicat conştiinţa naţională a românilor, care au avut pentru ce lupta ca să obţină independenţa la 1877 sub Carol I. Nu sunt de acord cu istoricii care minimalizează rolul lui Cuza şi exagerează începutul domniei lui Carol I. Sigur, Carol pare lipsit de modestie şi a încercat să-şi aroge singur meritele modernizării României. Nu e adevărat. Domnul moldovean a realizat în şapte ani ce nu a reuşit Regele străin Carol I în 47 de ani. Independenţa la 1877 a fost obţinută cu sângele dorobanţilor ţărani împropietăriţi de Cuza Vodă la 1864. Eminescu a criticat în epocă intrarea în războiul de Independenţă, deoarece ţara noastră era un stat de facto neatârnat.De aceea, mitizarea domniei Regelui Carol I, doar că a făcut parte dintr-o dinastie străină, faţă de autohtonul Alexandru Ioan Cuza mi se pare nedreaptă!

sursa: paginadeistorie.net 

6 comentarii:

  1. LA MULȚI ANI ROMÂNIA.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sărbătorim astăzi 157 de ani de la Unirea Principatelor Române. Pe 24 ianuarie 1859, Alexandru Ioan Cuza era ales domnitor al Țării Românești, după ce, pe 5 ianuarie în același an, fusese alese domnitor al Moldovei.

      Ștergere
  2. Yes!"Noi suntem Romani...si pe Gaze si Petrol sa fim pe veci -Stapini/si in alta parte".Strategia Energetica/HG.1069/2007.....sa nu ramanem –decat cu Apa....

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. DNA-ul stie , poate mai fabrica un dosar, cum ca nu si-a facut pantofii intr-o dimineata, CUZA....asta:)))

      Ștergere
    2. Itia arde de glume....john:)

      Ștergere