"Decizia Domnului Klaus Iohannis de a respinge noul Cod Fiscal (agreat și lăudat de mediul de afaceri, votat în unanimitate de Parlament, așteptat de societatea românească în ansamblu nu doar pentru că readuce cota de TVA la 19%, ci pentru că garantează dezvoltarea economică și socială a țării ) are doar două posibile explicații:
1- este o decizie pur politică de blocare a activității economice a Guvernului și a țării cu orice cost (ceea ce făcea și Traian Băsescu indiferent la consecințele negative);
2 - este o decizie luată în afara României și împotriva intereselor României pe care Dl. Iohannis trebuie să o aplice cu orice risc (ceea ce nici măcar Traian Băsescu nu ar fi făcut vreodată)!
Indiferent care dintre cele două variante e cea reală, oricum pentru români este cea mai proastă veste posibilă (iar pentru cei care au votat în Noiembrie cel mai clar semn că au fost înșelați).
Vestea bună este că azi putem consemna finalul oricărei iluzii despre noul PNL (mai slugarnic și mai neserios chiar și decât vechiul PDL) - după ce au spus cât de bun e Codul Fiscal, care este de fapt liberal, după ce au pus în programul lor de guvernare cota de 19% ca bază (amendamentul a fost al lor în Comisia de buget) și după ce au votat în unanimitate în urmă cu trei săptămâni în Camera Deputaților proiectul - acum vor spune că are dreptate Iohannis și Codul Fiscal e foarte prost!
E clar că noul PNL este condus de reprezentanți nu doar slugarnici și ticăloși, ci de-a dreptul niște moluște politice! Se vor sinucide jalnic - să le fie țărâna politică ușoară!"
Dorinel Avram · Top Commenter
pai si-a luat penibilul tara inapoi.....deci face ce vrea p--a lui cu ea.....crede cineva ca cretinii de feisbucisti care au ajutat scroafa sa se urce in copac, sunt interesati / au habar de codurile fiscale?....pentru acesti cretini, codurile sunt totuna cu "ciuma rosie", "vin comunistii la putere", "renuntam la NATO si UE si ne aliem cu rusia" .....ca atat le poate duce mintea.....nu conteaza ca mare parte dintre ei, nici macar nu erau in planul parintilor lor acum 25 ani......deci, cretineilor feisbucisti si giohanisti.....continuati cu like and share......ca la cum sunteti voi....e si penibilul de la cotroceni.....
Snaider Paul · Follow · Top Commenter · Institutul Anti-Prostie
Frati romani , nu va mai mirati de ce face si ce spune porcul. El executa ce i se cere. Singurul lucru pe care il poate hotara (poate...sic!) este ce fel de chilotzi isi pune consoarta ! Din pacate ROMANIA A FOST CANDVA O TARA !
Dancu Maria Ioana · Top Commenter
Ileana Pantea Pana se sinucid ei ne omoara pe noi . Romani , nu uitati , armele asa zisei democratii sunt protestele si votul . Votul a fost si sa gresit , acum au ramas protestele pentru a indrepta raul facut prin vot . Treziti-va romani !
Ce sa discute? Ciolanis executa ordinul primit de la PPE !
Numai ca va primi inapoi Codul si NU va mai putea sa-l refuze ! Tot asa se facea si Basescu de kakao, numai sa arate ce puternic, fasss, era el!
Numai ca va primi inapoi Codul si NU va mai putea sa-l refuze ! Tot asa se facea si Basescu de kakao, numai sa arate ce puternic, fasss, era el!
Nenorocitul asta de sas saboteaza Romania. Ma intreb daca poate fi tras la raspundere pentru astfel de actiuni. Sper ca romanii sa-si dea seama ca acest pampalau nu le vrea binele.
PNL- o haita de golani si curve, in frunte cu Johannis!
Daniel Ionescu · Top Commenter · Works at Propriul angajat
nepromulgarea codului fiscal (favorabil populatiei!) constituie in opinia mea un act de lez-natiune. oare daca l-as baga in π masii pentru ca imi afecteaza puterea de cumparare a veniturilor ce s-ar intampla? oricum il bag!
Trifu Ioan Stefan Iohanis prin respingerea Codului Fiscal ai arde PNL-ului o SCARTOAFA ca aia data de Basescu copilului!! O sa iasa sa ne spuna , ca nu i-a lovit nici cu pumnul in plex si ca PIXELUL ALBASTRU e de VINA!!!Da imi place asta, poate se trezesc adevaratii LIBERALI si vad ce POTAIE au SUSTINUT!!! Daca mai sunt adevarati LIBERALI!!!???
Trifu Ioan Stefan Iohanis prin respingerea Codului Fiscal ai arde PNL-ului o SCARTOAFA ca aia data de Basescu copilului!! O sa iasa sa ne spuna , ca nu i-a lovit nici cu pumnul in plex si ca PIXELUL ALBASTRU e de VINA!!!Da imi place asta, poate se trezesc adevaratii LIBERALI si vad ce POTAIE au SUSTINUT!!! Daca mai sunt adevarati LIBERALI!!!???
Ileana Pantea Pana se sinucid ei ne omoara pe noi . Romani , nu uitati , armele asa zisei democratii sunt protestele si votul . Votul a fost si sa gresit , acum au ramas protestele pentru a indrepta raul facut prin vot . Treziti-va romani !
Suspendarea lui Iohannis...singura solutie!
RăspundețiȘtergereEu zic ca fiecare pasare moare pe glasul ei...PNL si-a facut harakiri!
Ștergereacum- dupa ce Iohanis a retrimis Codul Fiscal in Parlament........ar trebui si Parlamentarii sa NU PLECE IN VACANTA - ( daca ar fi BUNI ROMANI )......sa mai voteze oadata si sa-l retrimita Presedintelui ......nu sa asteptam pina se reintorc - ca tine ROMANIA pe loc....si pe Iohanis il doare in cot de ROMANIA !!
RăspundețiȘtergereSinucidere politică..
RăspundețiȘtergere...chiar ca nu imi pasa!
ȘtergereSa i manance cancerul , unul cate unul .
RăspundețiȘtergereAceste forme de viata merita tot raul din lume. Nu au pic de caracter, de rusine, fata de cei care i-au votat. Ne sfideaza pe fata, tradatorii naibi.
RăspundețiȘtergereCati or fi in realitate votanti?...
ȘtergereScenariul este acelaşi: popularii europeni doresc control absolut în Europa, restul ideilor, restul speranţelor nu contează. Contează puterea în stare pură. PDL-ul a făcut bani cât a fost la putere pentru a impune pe încă dpuă mandate guvernarea pe care o doreşte. Preşedintele este o anexa unor grupuri care consideră că lor li se cuvine totul, că ştiu totul, că adevărul e proprietatea lor privată! După Grecia urmează România! Comisia pentru democraţie a deranjat la maxim, comisia va putea stabili adevărul pentru români, dar alţii nu doresc asta!
RăspundețiȘtergerepoate ca exista mintii infierbantate prin serviciile de afara cu cozi in Romania...
Ștergere