De la altii, gazduiesc Oana Moraru

Culmea e ca cele mai competitive tari din lume au sisteme de invatamant bazate doar pe cooperare, fara nicio concurenta intre copii. Parintii romani sunt insa asa de incantati de competitia intre scolari, ca e aproape caraghios cat de necompetitivi suntem mai tarziu, ca adulti, ca tara.
Am vizitat multe scoli in lume: SUA, Israel, Franta, UK, Suedia, Spania, Italia, Polonia, Ungaria, etc.
Fiecare dintre ele, cu specificul ei. Diferente mari de continut, ritm sau filozofie educationala. Unele mai traditionaliste, altele mai experimentale. Cu programe zilnice aglomerate, dense sau relaxate. Cu sisteme de notare diferite. Cu staff international si populatie scolara multietnica. Mari si mici. Foarte bogate sau modeste. Etc.

In ciuda diferentelor, toate scolile astea pastreaza constant un lucru in comun, lucru pe care nu l-am intalnit niciodata in scolile romanesti: o cultura clara a cooperarii. Copiii sunt invatati de mici regulile si avantajele comunitatii, ale colaborarii. Conduita in grup e cel putin la fel de importanta ca achizitionarea cunostintelor. Daca urmaresti limbajul educatorilor, jumatate din sintagmele care se repeta constant sunt despre "cum impartim generos cu ceilalti", "cum avem rabdare si ii ascultam", "cum aflam si facem mai multe daca lucram in echipa", cum "diferentele intre colegi trebuie sarbatorite, apreciate". Un fel de programare neuro-lingvistica, de asezare a fiecarui copil in paradigma cooperarii.
Neacceptate total sunt expresiile despre "cine e primul", "cine e mai bun". "Cine termina primul", "cine e cel mai cuminte sau mai destept". Ca sa nu mai zic ca la finalul anului, copiii nu-s urcati pe vreo scena ca sa se vada mai bune diferentele de medii, numar de diplome sau medalii.

Sursa Oana Moraru; Owner la Helikon