duminică, 16 februarie 2014

Primii plamani umani creati in laborator

Oamenii de stiinta din America au creat in premiera mondiala, plamani umani intr-un laborator. Realizarea este un pas extrem de important pentru medicina regenerativa, dar bolnavii nu vor putea beneficia de ea momentan.
„Până acum a fost science-fiction, iar acum ne îndreptăm către adevăruri ştiinţifice”, a declarat Joan Nichols, cercetator la Universitatea din Texas, citat de cnn.com. Daca plamanii nou-creati vor si functiona corespunzator, metoda folosita de oamenii de stiinta americani ar putea ajuta la salvarea bolnavilor din toata lumea aflati pe listele de asteptare pentru un transplant de plamani.

Echipa de cercetare din Galveston, Texas, a plecat de la prelevarea plamanilor a doi copii care au murit in urma unei traume, cel mai probabil intr-un accident rutier. Pentru ca erau prea deteriorati pentru a putea fi transplantati, cercetatorii au prelevat tesutul inca sanatos de la ambele perechi de plamani. Cu ajutorul uneia dintre perechi au realizat un mulaj de plaman din colagen si elastin, iar de la cealalt au preluat celule pulmonare sanatoase pe care le-au injectat in mulaj. Acesta din urma a fost apoi introdus intr-un lichid care continea nutrientii necesari dezvoltarii celulelor pulmonare. Dupa patru saptamani a fost gata primul plaman uman crescut in laborator.
Cercetatorii au creat ulterior un al doilea plaman cu tesut prelevat de la alti doi copii decedati. Potrivit lui Joan Nichols, oamenii de stiinta au reuşit sa faca cei doi plamani sa arate aproape ca plamanii crescuti natural, dar avand o nuanta putin mai inchisa, o densitate mai mica si o consistenta mai moale. Noile organe trebuie sa treaca acum prin mai mute teste, iar coordonatorul cercetarii spune ca vor mai fi necesari aproximativ 12 ani pana cand astfel de plamani vor putea fi transplantati la oameni. Pentru inceput organele vor fi testate pe porci.

Sursa: Yahoo News

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu