Cam greu de digerat......nu?

Stiti la ce ma gandesc ? Nu, nu stiti, nu aveti de unde :) :)
Gandeam asa...cum ar fi daca toti oamenii sau majoritatea sau macar o parte din ei, ar vrea, ar invata si ar reusi sa daruiasca fara a astepta ceva in schimb...sau fara ca autenticitatea darului sa fie conditionata de ceea ce face /spune / nu face, nu spune, celalalt ?:)

" Situațiile de viață, relațiile în care suntem implicați, contextul vieții noastre, interacțiunile cu ceilalți, nu sunt decât oglinzi ale evenimentelor și stărilor care survin în spațiul interior. O agresiune din ”exterior”, nu este decât reflexia propriei noastre agresivități, un cuvânt, o ”jignire” din partea cuiva, nu este decât expresia propriei noastre judecăți de sine, materializată în context. Cineva ne ”părăsește”. Este expresia felului în care noi înșine ne-am părăsit, identificându-ne cu un aspect al Ființei. Toate ”atacurile” care creează durere și care vin din ”exterior”, la o privire mai atentă se revelează drept ceea ce sunt cu adevărat: atacuri ale propriilor aspecte, derivate din ruptura interioară, din alienare, din părăsirea Centrului, din inconștiență. Căutăm în exterior tot ceea ce nu ne oferim singuri, iubirea, respectul, încrederea, speranța. Și pentru că exteriorul nu e decât o reflexie a interiorului, ceilalți ne refuză ceea ce nu ne dăm singuri. Ne vom simți trădați, înșelați, loviți, mințiți, părăsiți și asta va provoca durere. Tentația de a-l învinui pe celălalt este imensă și este calea cea mai obișnuită. Dar adevărul este că celălalt nu face decât să exprime propria noastră atitudine față de noi înșine. Noi ne trădăm pe noi înșine, ne mințim, ne înșelăm, ne lovim fără milă auto-judecându-ne, noi ne părăsim pe noi înșine în virtutea ideilor care ne-au fost inoculate, noi suntem aceia care nu avem respect pentru Creatorul din interior, noi suntem aceia care avem o părere mizerabilă despre ceea ce suntem, dar așteptăm să fim validați din exterior. Iar dacă această validare nu vine, atunci celălalt este vinovat pentru asta. Ne scufundăm în durere, în regrete, în auto-critică, în depresie, furia mocnește înăuntru, astupată de plumbul greu al convingerii că realitatea e dușmănoasă, că avem ghinion, că ceilalți sunt răi și nerecunoscători, că viața e nedreaptă și că de fapt, suntem condamnați la durere și la suferință de un dumnezeu ticălos. Suntem incapabili să deslușim în această prăbușire propria noastră Creație și capcana propriilor noastre identificări.

Alternativa este accesibilă însă tuturor celor dispuși să-și asume statutul de Creatori conștienți ai propriei realități și pregătiți să perceapă adevărata natură a Ființei. Orice moment de durere este ocazia de a ne întoarce atenția către interior, de a reintra în starea de Prezență. Durerea nu este decât semnalul că ne-am rătăcit pe culoarele minții, că sunt active roluri vechi. Este semnalul că am pierdut echilibrul. "