Iubesc primaverile

Dintotdeauna natura mea a fost una solitara! Nu mi-a placut niciodata sa fac parte din gasti, grupuri de oameni petrecareti sau sa stau sa lincezesc intr-un club sau bar intunecos cu fum de tutun si zgomot de sticle si pahare. Si sunt fumator, asta daca nu stiati!  Preferam, in schimb, o camera luminoasa cu liniste, un colt de padure cu miros de iarba si pamant, o bucata de lac(in cazul meu Dunarea) cu pietre sa le simt sub talpa, un lan nesfarsit de grau, o noapte hoinara cu stele, deseori cautind insingurarea.

Starea aceasta de pustiu si insingurare o simt, indeosebi, pe  timp de primavara! Este o emotie care imi place. O traire care mi se potriveste. Am  devenit prieten cu primavara, de curind. Asa scofilcita si fara viata cum este, am inceput sa o descopar si sa-i aflu frumusetea in toata uscaciunea, scorojeala si rugina ei! Vuietul ei rece si aprig nu ma mai sperie, dimpotriva, il gasesc duios, aerul ei rece il respir cu pofta, frunzele ei strivite imi incinta privirea, ii salut cu veselie copacii fara plete si ma cuibaresc in bratele ei coscovit si subtire. Si vara si toamna sunt noile mele prietene. Sunt pribeage! La fel ca mine...

Eu iubesc toate primaverile, verile, toamnele oricit de aprinse ar fi! Rid de oamenii care, pe timp de canicula, isi doresc ger, iar atunci cand pietrele scrasnesc, isi doresc soarele linga ei. Omul, un caraghios vesnic nemultumit... Primavara mi se dezgheata nostalgiile, mi se dezvelesc picioarele, gandurile mi se racoresc, visele se inmultesc! Vara as cutreiera in lung si-n lat, vara as saruta iarba si pamintul cald, vara mi-as alege-o drept sora, primaverii ...i-as zimbi mereu. Cum sa nu iubesti  si...vara, cum sa-i gonesti soarele, cum sa vrei sa-ti fie frig si sa visezi la oameni de zapada? Omul, un caraghios vesnic nemultumit...si toamna cu culorile ei fermecate...