luni, 1 aprilie 2013

Categorii de melomani

Am invatat sa ma inclin cu respect intotdeauna in fata celor mai intelepti ca mine. Stiu, se poate divaga mult pe tema superioritatii unuia fata de altul, dar, luand macar criteriul pregatirii intelectuale, consider ca nu toti putem fi egali ca pregatire in diverse domenii. La fel este si in muzica, sunt multe "categorii" de melomani, fiecare cu genul si cultura lui muzicala. Toti au in comun placerea de a asculta muzica. Printre ei ma numar si eu, fara a avea nici cea mai mica pretentie de a fi pregatit mai special in domeniul muzical. Imi place muzica "buna" , asa cum o percep eu, si nu pretind ca ce-mi place mie, este neaparat frumos si pentru altii. Incerc sa arat si prietenilor ce cred ca este frumos si place sufletului, si cateodata am bucuria de a vedea ca si altii rezoneaza la muzica ce o postez. Asa cum se spune, muzica poate fi liantul intre doua fiinte, indiferet de orice criteriu! In ultimul timp am sesizat un lucru care m-a nedumerit la inceput, apoi m-a frapat: dintre cei care asculta melodiile postate de mine, sunt unii care dau note de apreciere foarte "exigente", intotdeauna in asa fel incat media sa iasa cu...virgula! Sa se inteleaga din start, nu am pretentia si dorinta de a fi "punctat" cu note, daca sunt laudat sau criticat, ceva este sublim: sunt comentat, deci EXIST!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu