duminică, 30 decembrie 2012

Instinctul meu a funcţionat

 În urmă cu ceva timp (un an şi ceva) am ajuns, brusc, la concluzia că, la vârsta mea, aveam o percepţie total greşită asupra realităţii, în acest cuvânt înghesuindu-se să-şi facă loc, mai mult sau mai puţin agresiv, concepte precum: destin, credinţă, criterii valorice, principii, datorie, iubire, comunicare, întâmplare, minciună, fericire, blestem, bunătate, răzbunare, orgoliu, încredere, trădare, adevăr, altruism, şi, probabil or mai fi fost câteva la fundul sacului, zbătându-se cu disperare să supravieţuiască în harababura construită de o minte prea încâlcită… 
 Ceva, într-o noapte, m-a făcut să mă trezesc! Am înţeles atunci, sub ameninţarea pericolului real de a "dispărea", că majoritatea lucrurilor fundamentale pentru mine până în acel moment, stăteau altfel decât le văzusem eu… Mult prea altfel! Am înţeles unele lucruri pe care, nu le uit, o să le notez aici, pe pagina asta, la care o să mă întorc, în timp, de fiecare dată când o să simt că rătăcesc drumul...
 Am învăţat, în primul rând, că nu există perfecţiune! Am învăţat că, pentru a putea trăi pe pământ, trebuie să îl simţi permanent sub picioare… Am învăţat că absolutul nu există la kilogram, ci este doar un reper fictiv care, pentru suflet, joacă rol de Steaua Nordului… Am învăţat că prietenia există, dar este una dintre cele mai fragile chestii de pe pământ… Am învăţat că, atât adevărul, cât şi minciuna, sunt lucruri relative… Am învăţat că anumite lucruri nu se pot schimba niciodată în mod fundamental, însă, în această privinţă, am făcut un pact cu mine însumi să rămân naiv… 
Am învăţat că soluţia struţului pentru rezolvarea problemelor nu funcţionează… Am învăţat că egoismul nu rămâne niciodată nepedepsit! ( Surprinzător… nici faptele bune! :) ) Am învăţat că  un om bun nu foloseşte nimănui, atâta timp cât este perceput drept rău… Am învăţat că poţi face sacrificii imense în mod cu totul inutil… Am învăţat că unele lucruri pot muri de tot, pe când altele pot muri numai puţin… Am învăţat că încrederea îşi rezervă dreptul de a muri fără să îţi dea nicio explicaţie… Am învăţat că deciziile importante nu trebuiesc luate în grabă… Am învăţat că, atunci când greşesc fundamental, oamenii nu îşi pierd dreptul de a fi consideraţi oameni, iar iertarea nu este un nonsens… 
Şi… am învăţat şi un cuvânt nou: Acceptare! 
Nu au rămas prea multe constante… 
De fapt, singurele constante rămase în viaţa mea sunt convingerea că instinctul meu a funcţionat !

4 comentarii:

  1. Se spune ca "tacerea e de aur"!
    Este foarte complex acest concept de tacere. Eu cred ca este foarte important sa stii cand trebuie sa taci si langa cine sa taci. Poti sa traiesti o frumoasa poveste de dragoste ,in care tacerea sa spuna totul, dar poate fi si o singuratate in doi, cand taci, caci nu mai e nimic de spus! (cazul meu).

    RăspundețiȘtergere
  2. Ceva intr-o noapte te-a facut sa te trezesti..esti inca "treaz",obosit si stai pe intuneric, intins pe-o parte,cu fata la perete...incet te vei intoarce,vei incerca sa aprinzi lumina,doar ca intrerupatorul e ..sus.. .ca sa ajungi la el trebuie sa te ridici.pe bajbaite o vei aprinde.becurile sunt economice,la inceput lumina este slaba,apoi din ce in ce mai puternica...las-o aprinsa,asa vei zari tot ce credeai ca ai pierdut,iti vei da seama ca de fapt ...era pus bine de-o parte...trebuia doar sa aprinzi lumina,..tindem mereu sa cautam mult prea departe,ceea ce de fapt ..e la noi..

    Da, stiu ca ai dreptate! Sunt convins ca lucrurile sunt acolo si ca abia asteapta sa le vedem....
    Un singur lucru imi scapa: cum dracu te ridici sa aprinzi lumina daca tu esti paralizat?

    RăspundețiȘtergere
  3. invatam mereu ...si eu am invatat acceptarea de curand , sau asa vreau sa cred .
    frumos blogul tau !

    RăspundețiȘtergere
  4. Se pare ca, de cele mai multe ori, nu problemele ne omoara... ci ingrijorarea pe care ne-o produc ele. Suntem fortati de multe ori sa invatam din mers anumite "tehnici de supravietuire"...

    RăspundețiȘtergere