Lance Armstrong a decis joi sa nu mai continue lupta juridica impotriva USADA, forul care l-a acuzat de dopaj pe parcursul perioadei 1999-2005. El nu a fost depistat niciodata pozitiv la vreun test anti-doping."Exista un moment in viata oricui in care trebuie sa spui 'Destul este destul', iar acest moment a venit pentru mine", a declarat Armstrong. "In ultimul timp am fost urmarit in doua anchete penale, dar si intr-o actiune neconstitutionala a presedintelui USADA, Travis Tygar". "Aceste acuzatii mi-au distrus viata persoanala si a familiei mele, dar si munca din cadrul fundatiei mele. Am ajuns in aceste zile sa fiu pus la pamant de acest nonsens", a mai spus americanul.Tygar a declarat ca Armstrong va fi deposedat de toate cele sapte titluri din Turul Frantei.USADA sustine ca detine probe care indica dopajul si ca zece fosti colegi din echipa lui Armstrong vor depune marturie despre folosirea substantelor dopante intre anii 1999 si 2005.USADA este o agentie creata de Congresul american in 2000. Acesta l-a acuzat oficial pe Armstrong in luna iunie 2012 de dopaj, in colaborare cu cu alti membri ai echipelor. Alti cinci ciclisti au fost acuzati ca au consipirat cu Armstrong, pe o perioada de 14 ani, pentru a ascunde activitatea de dopaj.
Lance a invins cancerul ,dar a fost invins de politicieni fara scrupule ,pentru ca Armstrong avea ambitii politice .... Ravnea la postul de guvernator in Texas !!!
Lance a invins cancerul ,dar a fost invins de politicieni fara scrupule ,pentru ca Armstrong avea ambitii politice .... Ravnea la postul de guvernator in Texas !!!

Armstrong, nu a fost niciodată sancţionat pentru dopaj...Politicienii americani au cele mai malefice creiere ...America nu mai este demult un stat democratic .
RăspundețiȘtergereArmstrong, nu a fost niciodată sancţionat pentru dopaj...Politicienii americani au cele mai malefice creiere ...America nu mai este demult un stat democratic .
RăspundețiȘtergeredeci pana la urma, acel super-om care urca muntii cu zambetul pe buze in timp ce alte cateva zeci de ciclisti gafaiau de mama focului e doar un trisor? Chiar nu egzista super-man?
RăspundețiȘtergereToti sportivii, inclusiv ciclistii, se dopeaza intr-un fel sau altul. Toata actiunea impotriva lui Armstrong este inutila si nu m-ar mira, vorba "politicienilor" nostrii, sa fie vorba de o razbunare politica, caci Lance avea de gand sa intre in politica. Oricum, de pe vremea cand concura eram ferm convins ca se dopeaza.
RăspundețiȘtergereSa va dau o veste, sportivi din toata disciplinele se dopeaza, ex: tenis, fotbal, atletism,ect. Asa ca daca aplicam logica ca daca se dopeaza sportivi nu ne intereseaza iseamna ca nu mai are rost sa mai urmarim sport.
RăspundețiȘtergerePS: ciclismul astazi e mult mai curat decat alte sporturi, explicatie: in ciclism se fac controale inopinate, sportivi pot fi controlati antidoping oricand, inclusiv in perioada de antrenament. Asta e marea deosebire cu fotbalul, tenisul, atletismul, etc.
Concluzie: in fotbal, tenis, sporturile americane sunt infinit prea multi bani ca sa fie cinstite si fair - play. As fi cel mai fericit daca s-ar face controale inopinate in toata sporturile, de exemplu in perioadele de pregatire. Ar fi jale.
Sa va dau o veste, sportivi din toata disciplinele se dopeaza, ex: tenis, fotbal, atletism,ect. Asa ca daca aplicam logica ca daca se dopeaza sportivi nu ne intereseaza iseamna ca nu mai are rost sa mai urmarim sport.
RăspundețiȘtergerePS: ciclismul astazi e mult mai curat decat alte sporturi, explicatie: in ciclism se fac controale inopinate, sportivi pot fi controlati antidoping oricand, inclusiv in perioada de antrenament. Asta e marea deosebire cu fotbalul, tenisul, atletismul, etc.
Concluzie: in fotbal, tenis, sporturile americane sunt infinit prea multi bani ca sa fie cinstite si fair - play. As fi cel mai fericit daca s-ar face controale inopinate in toata sporturile, de exemplu in perioadele de pregatire. Ar fi jale.
Si America are snopul ei de retarzi mintali.
RăspundețiȘtergereTrebuie sa fi redus 100% sa dai in valorile nationale numai pentru ca te-a infruntat (ref: Tygart).
America produce ff multi asemenea retarzi.
Noi vrem oare sa o concuram?Vrem sa fim ca ei ?
Mai tineti minte cum i-a fost luata medalia Andreei Raducan la Sidney 2000 pentru ca a luat un Nurofen?
RăspundețiȘtergereReferitor la Armstrong - a iesit curat la testul de dupa concurs? pa si la revedere! Daca a fost racit si a luat Nurofen inainte cu 3 luni?
Absolut toti sportivii incearca sa isi imbunatateasca performantele prin suplimente.
Absurd, dar americanii au o placere sadica sa ii vaneze pe cei faimosi - McCarthy pe comunisti, Kenneth Starr pe Clinton si acum Tygart (nu discut motivele, doar stilul)...
toti ciclistii sunt dopati. Problema e ca a fost dopat el,campionul, drama este ca toti sunt dopati si din primii 5-6 sportivi, nu au cui sa mai dea medaliile. 7. 7 recorduri are.
RăspundețiȘtergereO alta problema este: testele de dopaj se fac in ziua concursului. Dar unele substante sunt descoperite si au teste specifice sa le identifice dupa... 1-2 ani. Efectele secundare se vad dupa altii cativa ani, ajungand sa fie interzise.
@arakelian: sportivul este ultimul pe lantul dopajului ...despre cei care produc aceste substante interzise ai auzit,vazut ,condamnat ,distruse acele ateliere sau fabricute ...NU ...De ce ? Cine sta ,de fapt ,in spatele acelor afaceri cu multe zerouri??Daca se doreste o curatenie ,de ce nu se loveste direct in sursa ?
RăspundețiȘtergere