miercuri, 22 iunie 2016

Cealaltă jumătate a ta

Nu cred în ideea de “cealaltă jumătate a ta”, nu cred că este nevoie de cineva pentru a umple un gol interior și nu cred că înlanțuind pe cineva, vei obține iubirea mult râvnită.
Cred ca tu ești deja întreg. Ești singurul responsabil de a umple orice gol simți că ai în tine și nu poti lega pe nimeni și nimic de tine și viața ta.
Adesea confunzi iubirea cu posesia. Întâlnești pe cineva și intri în relație cu diferite nevoi si bagaje, și îl/o legi de tine, în speranța că așa, golul tău se va umple cu ceva frumos și de durată. Dar nu numai că rămâi la fel de gol, ci îi sorbi și celuilalt energia, resursele,iubirea și tot ce nu ești capabil să vezi ca tu ai în tine deja.

Vrei iubire, admirație, complimente și aprecieri? Uită-te în oglindă și spune-ți “Bună”. Ești singurul care poate să umple orice gol și orice nevoie interioară.
O relație eșuează pentru că fiecare intră în ea dintr-o nevoie. Iubire, afecțiune, respect, sex și ai atâtea nevoi care ceri să-ți fie îndeplinite încât uiți ceea ce e cel mai important EȘTI DEJA PLIN. Deja ai tot ce ceri cu atâta ardoare. De ce cauți în ceilalți ceea ce se găsește în tine însuți?De ce nu te privești în oglindă să vezi cine ești?
Și cine ești tu? Nu mă refer la nume,profesie și alte măști pe care le porți. Te vreau fără măști. Cine ești tu când ești singur, când nu te privește nimeni? Cine ești tu când stai cu tricoul cel vechi, când ești transpirat, vulnerabil, temator…și totuși atât de puternic?
Cum și cu ce resurse o iei mereu de la capăt și de ce cari un bagaj care nu-ți mai folosește?
Viața nu inseamnă a avea, iubirea nu e o posesie, degeaba te identifici cu durerea și frustrarea ta. Adu-le la suprafață și nimicește-le cu iubire. Privește ce om frumos ești…ce om întreg, plin de posibilități și dragoste.
O dată ce știi cine ești tu și realizezi câte se ascund în interior…uită-te la oamenii din viața ta. Observă cum toți rezonează cu tine și cum suntem niște călători care impreună construim un întreg minunat și perfect. Cum toți suntem una…și toți suntem întregi. Nu este nevoie să legi pe nimeni de tine. Unii oameni aleg să coboare mai repede din trenul vieții, alții vin cu tine, iar alții…aleg alt traseu, însa toți sunt oameni valoroși care îți arată părți din tine și te învața lecții prețioase. Nu poți încatușa inima nimănui. Cel mult…poți să alegi să-l păstrezi în inima ta.
Iubirea inseamnă de fapt un preaplin împartașit. Înseamna că eu sunt plină…întreagă…și simt atât de multe în interiorul meu încât dă pe dinafară, așa că te întâlnesc pe tine șă aleg să-ți dăruiesc din preaplinul meu…să-ți împartașesc părți din mine. Fără nevoi. Fără așteptări.
Consider că atunci când oamenii sunt responsabili pentru ceea ce gândesc, simt și fac în viața lor și se simt bine cu ei înșiși, sunt pregătiți să ofere și să primească.
Atunci dragostea devine un schimb de gânduri, sentimente și experiențe, care nu secătuiesc, ci te mențin întreg, în contact cu sinele tău superior și iubirea care e în tine.
În momentul în care renunți să mai ai nevoi și așteptări de la celălalt, vei primi tot.
Alege iubirea. Alege gândurile frumoase, pline de iubire…care să meargă către ceilalți…către Univers și se vor întoarce înzecit către tine. Pentru că meriți. Pentru că ești minunat! Perfect și întreg.

Gazduire de la : Aura Laura

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu