marți, 6 mai 2014

O casa a devenit viral pe internet

Un arhitect a construit o casă pentru mama sa, chiar în curtea propriei locuinţe. Casa micuţă, dar extrem de bine gândită, este acum unul dintre cele mai apreciate si accesate din proiectele de case de pe internet.

Soţii Buster şi Marika Delin (suedezi) - el de profesie arhitect, ea peisagist - au locuit mult timp în străinătate. Întorşi în Suedia, soţii au avut mare nevoie de cineva care să aibă grijă de cei trei copii ai lor. Buster s-a gândit imediat la mama sa, Ethel, dar şi la o soluţie pentru ca soacra şi nora să nu locuiască în aceeaşi casă :)

Aşa că arhitectul a gândit o căsuţă pentru a sa mamă, pe care a construit-o chiar în curtea locuinţei sale.


Casa, are numai 40 de metri pătraţi, dar dispune de un living, baie, bucătăria şi un dormitor la parter plus un mic spaţiu de lucru la mansardă, coform celor spuse pe blogul adelaparvu.com. Interesant este că uşa de la mansardă nu dă spre vreun balcon, ci spre o terasă. Şi, asta pentru că locuinţa a fost construită în pantă. Spaţiul de lucru de la etaj a fost gândit special pentru momentele în care copiii îşi fac temele şi proiectele în casa bunicii. Scara, care este destul de greu de urcat de o femeie în vârstă, poate fi urcată foarte uşor de nepoţi. Totuşi, arhitectul a gândit şi o altă intrare la mansardă, pe o alee din piatră din exteriorul casei (după cum am spus, casa este în pantă).

Spaţiul din jurul căsuţei a fost amenajat după indicaţiile Marikăi. La terase, a fost folosită foarte multă piatră cioplită, iar în grădinile care înconjoară casa au fost plantate flori şi pomi fructiferi.

Sursa foto: adelaparvu.com

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu