luni, 24 iulie 2017

Deceptie

Deceptie
Stau pe o banca in curtea unei cladiri care, stiu sigur, nu este un spital de nebuni nefericiti. Totusi, linga mine s-a asezat un barbat foarte tulburat. Am fost nevoit sa-mi schimb locul, doar pentru a-l privi curioasa de la citiva metri distanta.

Vad multi smintiti pierduti in jur, dar ca acesta, parca, niciodata. Privirea lui distributiva si intunecoasa imi da de inteles ca nu mai face fata nemiloasei provocari, aceea de a trai. Isi misca miinile, picioarele si isi izbeste trupul bine construit de banca metalica, ca si cum s-ar afla sub atacul unor convulsii. Ceva grav i se intimpla. Nefericirea! "E asa greu sa traiesti, e asa greu", il aud cum plange neajutorat.
Pare ingrijit, bine imbracat, daca nu s-ar zvircoli, ar trece drept un om obisnuit, dar cum, deseori se intimpla, Viata l-a dat gata. Ar vrea sa scape din ea, de ea... M-as apropia de el si i-as zice: "Barbatule, cum? Abia azi ai inteles ca esti pe cont propriu si responsabil pentru a ta (ne)fericire?"
Stau neputincios in fata acestui necunoscut disperat si repet in gand zicala mea favorita si adevarata: "Life is hard. After all, it kills you."

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu