Atunci, cand un parinte educa un copil, ar fi normal ca scopul sau sa fie acela de a creste un adult autonom, independent si cu incredere in fortele proprii.
De aceea, il indeamna ca rand pe rand si in functie de varsta, sa isi asume din ce in ce mai multe responsabilitati. Normal ar fi ca odata ajuns adult, sa poata sa aiba grija singur de propria sa persoana si de propria sa viata.
Insa multi parinti isi cocolosesc si isi rasfata prea mult copiii. Dintr-o dorinta de protectie exagerata sau chiar din dorinta de a-i face dependenti de ei cat mai mult timp, parintii fac totul in locul copiilor. Ei nu constientizeaza ca, astfel, le rapesc sansa de a se maturiza - din punct de vedere psihic, emotional, social etc. Intervin si le rezolva toate problemele, ii sustin material desi ei ar fi normal sa se descurce singuri, ii tin sub acelasi acoperis mult dupa varsta la care ar trebui ca acei copii sa fie adulti cu o viata proprie.
Un copil rasfatat se poate transforma intr-un adult nefericit, depresiv. Neavand incredere in propriile forte si primind totul pe tava, nu va simti ca are un scop, un sens sau o utilitate. Se va simti "handicapat" in fata vietii. Va avea pretentii de la alti oameni sa se poarte cu el asa cum au facut-o parintii, va crede ca in viata totul i se cuvine fara sa depuna nici cel mai mic efort, va cere ajutor pentru cele mai marunte chestiuni. Va fi fragil si neadaptat vietii. Iar cand viata nu se va purta cu el asa cum au facut-o parintii lui, se va simti nedreptatit, furios, nefericit, depresiv.
Mentalitatea unor parinti care spun "mie mi-a fost greu, lasa sa-i fie lui usor - asa ca fac totul pentru el" este una profund nesanatoasa. Parintele crede ca, daca va face totul pentru copil, isi va vindeca el traumele din trecut, insa nu constientizeaza ca, pe langa faptul ca dorinta lui este una egoista, isi transforma copilul intr-o fiinta care nu se poate adapta realitatii vietii.
Un copil supraprotejat devine un adult lipsit de individualitate si de putere proprie. Nu isi dezvolta sistemul cognitiv si cel emotional, nu isi asuma actiunile sale si consecintele lor, are asteptari nerealiste de la oameni si de la viata, este superficial, de multe ori traieste inconstient, nu devine autonom, vointa, autocontrolul emotional, disciplina, ambitia, determinarea ii lipsesc. Va avea tendinta sa isi atinga obiectivele prin manipulare si santaj emotional sau sa devina dependent de alte persoane care ii pot asigura in continuare supravietuirea asa cum au facut-o parintii lui.
Un astfel de copil ajuns adult va fi predispus la multa nefericire. Protectia excesiva handicapeaza.
sursa: Ursula Sandner
Din nefericire e plin de astfel de copii-adulți în societatea noastră tributara unei mentalități învechite
RăspundețiȘtergere