În ultima zi a saptamanii, am făcut o drumeție în București, printre formele-astea noi de relief, ridicate dintr-o materie-hibrid fascinant de slinoasă. La o intersecție, am avut impresia că-s pe platoul de filmare de la ”Hard to be a God”, un film rusesc ca o halucinație brutală care te-ntoarce în noroaiele evului mediu. După aia am luat microbuzul spre casă, iar tot drumul am urmărit ca prin vis o fetiță dolofană de lângă mine, care scuipa coji umede de semințe pe spătarul scaunului din față.
Citeam câteva pagini din ”Dacă într-o noapte de iarnă un călător” și mi-l imaginam pe Calvino aterizat în mașina cu plecare de la autogara Militari, descriind fiecare hârtop care-o făcea pe fetiță să-și rateze ținta. Am coborât apoi într-un soi de tranșee mlăștinoase, prin care am făcut slalom spre casă, timp în care a început să plouă călduț peste pamperșii care putrezeau încet pe câmp, înțepeniți lângă câteva trențe și mai multe peturi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu