Stramosii nostri erau nomazi, culegatori si mai apoi vanatori. Se plimbau din loc in loc, se hraneau cu ceea ce le oferea natura si apoi mergeau mai departe. Aveau o viata libera, dinamica si bogata in experiente.
La un moment dat, au descoperit ca si ei pot sa cultive plante, astfel ca a aparut agricultura. De atunci, omul s-a stabilit intr-un loc, munceste din greu pentru recolta anuala, isi apara pamanturile si este mereu ingrijorat ca natura ii va distruge munca sau ca o vor fura altii. Am devenit sclavii bunurilor noastre.
Este o iluzie sa credem ca noi detinem controlul asupra bunurilor noastre - este exact pe dos, ele ne controleaza pe noi. Toata viata muncim ca sa adunam lucruri si bunuri de care de fapt nu avem nevoie. Ne-am indepartat atat de mult de natura, ducem vieti artificiale, suntem nevoiti sa facem diferite compromisuri ca sa avem tot felul de lucruri. Obiectele ne leaga de un loc, ne dicteaza felul in care sa ne ducem existenta, traim ca sa detinem lucruri si sa platim facturi.
Ne hranim prost si asta se vede in felul in care arata sanatatea noastra, traim in stres si ne consumam energia nu pentru mai bine, ci pentru mai mult. Ne-am indepartat de natura, dar mai ales de noi insine, de esenta noastra.
Nu mai avem o viata libera, dinamica si bogata in experiente, ci una repetitiva si statica. Insa este oare mai sigura? Din pacate nu. Traim mereu cu diferite temeri: ca nu o sa avem destul, ca nu putem sa ne platim creditele, ca poate ne fura cineva masina, ca viata noastra este in pericol.
Oare se numeste evolutie acest parcurs? Sau nu am facut altceva decat sa ne construim singuri o inchisoare din care nu mai putem iesi? Am devenit sclavii lucrurilor noastre, traim ca sa avem si nu ca sa fim.
Mai mult nu inseamna neaparat mai bine, ci poate fi chiar mai rau din multe puncte de vedere.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu