Exista in mentalitatea romaneasca ideea cum ca trebuie sa faci copii,
sa te sacrifici pentru ei pentru ca la batranete sa aiba ei grija de
tine - adica sa-si sacrifice si ei ani din viata lor ca sa ramana langa
tine si sa te ingrijeasca cand tu nu mai poti.
In acest scenariu,
parintele face copii, se sacrifica pentru ei (poate sta in relatii
disfunctionale pentru ei, investeste tot ce are mai bun in acel copil ca
sa-si faca o asigurare la batranete, isi traieste viata prin acel copil
si realizarile lui), iar copilul vine pe lume si este obligat sa-si
asume o responsabilitate pe care nu a cerut-o si care ii conditioneaza
viata.
Un astfel de parinte nu-si iubeste copilul pentru ceea ce
este el, ci pentru ce poate sa faca pe viitor pentru parinte. Atitudinea
acestor parinti, care fac un copil ca si investitie pentru viitor, care
le repeta "eu iti dau acum ca sa-mi dai si tu cand nu mai pot", care ii
manipuleaza si santajeaza emotional, cerandu-i copilului sa devina
sclavul vietii si nevoilor lui, este expresia pura a egoismului si
egocentrismului.
Un parinte cu o astfel de mentalitate nu-si va
creste copilul ca sa devina un adult autonom si de sine-statator, nu-i
va da aripi sa zboare din cuib - cum ar fi normal, ci il programeaza ca
pe un instrument de care sa se poata folosi el pe viitor. "Eu te-am
facut, deci viata ta imi apartine", "nu conteaza ce vrei tu, important
este sa ai grija de mine si sa ma faci fericit", "eu ti-am dat tot,
mi-am sacrificat viata pentru tine, asa ca este normal sa imi recuperez
investitia mai tarziu", "eu am trait pentru tine, asa ca esti obligat sa
traiesti si tu pentru mine", s.a.m.d.
De multe ori, copilul
ajuns adult nu doreste sa-si asume o responsabilitate pe care nu a
cerut-o, cu care s-a trezit fara sa fi avut un cuvant de spus in
privinta asta si se va revolta. Pe buna dreptate, ii va spune parintelui
"eu ti-am cerut sa ma faci, sa-ti sacrifici viata pentru mine si apoi
sa-mi ceri sa traiesc asa cum vrei tu?", "M-ai adus pe lume ca sa devin
sclavul tau?", si va pleca departe de el.
Un copil nu este un
instrument, o investitie "sigura" pentru viitor, ci este un om care a
venit pe lume ca sa-si caute propria cale. Niciunde nu mai intalnim in
natura o astfel de situatie, ci, la orice specie, atunci cand puiul
atinge maturitatea, pleaca de langa parintii lui si isi cauta drumul
propriu - aceasta este normalitatea.
Un parinte ar trebui sa faca
un copil doar atunci cand poate sa-si asume demersul de a creste un
viitor adult autonom, caruia sa ii dea aripi sa zboare si sa simta
bucuria ca si-a facut datoria de parinte cand progenitura sa isi gaseste
propria cale in viata.
Copilul nu-l faci pentru tine, pentru ca
sa-ti asiguri tu batranetile (decat daca esti foarte egoist), ci pentru
ca vrei sa oferi din prea-plinul tau si sa formezi o fiinta umana
valoroasa. Copilul nu datoreaza nimic parintilor sai pentru ca el nu a
cerut sa vina pe lume - a fost decizia parintilor sa-i dea nastere.
Nu te mai sacrifica pentru copilul tau ca sa-i ceri mai apoi sa faca
acelasi lucru pentru tine, ci cauta sa ai o viata echilibrata si
asigura-ti altfel batranetile.
Copilul tau nu este sclavul tau din viitor, ci un om care apartine sie insusi si lumii.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu