marți, 4 august 2015

Refuzul sau acceptatul propriei fiinte

Frecventa imensa cu care revine chestia asta cu refuzul sau acceptatul propriei fiinte ma sidereaza efectiv ! Adica stau deoparte, ma supraveghez/monitorizez, pe mine, nu intervin si....BANG, DECID daca imi dau un sut undeva sau ma mangaii ca Narcis, da ? Si eu, de fapt, unde sunt atunci, pe ce coordonate spatio-temporale? Eu.... CARE , cel investigat pe unde este ?


Cate "eu-ri" avem? Ce face si ce este fiecare ? Care pe cine si de ce acepta pe celalalt sau il refuza ? De ce si dupa care criterii ? Desigur ca avem mai multe moduri de a ne recepta, adapta, echilibra, permite sau refuza ! Ce are asta cu "ma accept total sau ma refuz total" pentru ca, vezi Doamne, numai asa accept sau refuz universul ???? Inainte de a va irita/injura, recititi intrebarile si veti vedea ca e afirmatia este un infantilism patologic, o balbaiala (chiar invocandu-l pe Freud, Nietzsche, Heiddeger etc), insa "cugetarea" are o "Tinuta " de "profunda" filosofie CICA, doar APARENT, prinde insa si... pac la...facebook ! Putina analiza, da ? Offf, ce ne mai place sa fim ...UNICI ( logic, din complex de inferioritate, altele...nu aici pot intra in detalii, sincer!).... noi, niste sapiens degradati in involutie evidenta ! Multumesc

2 comentarii:

  1. Mneah, n-ai inteles nimic. Eu de exemplu am o groaza de defecte pe care le urasc din adancul bojocilor, dar nu incerc sa le indrept, ca imi place sa ma contrazic singura si sa-mi fac in ciuda. Alt defect!

    RăspundețiȘtergere