Revistele culturale au primit
de la Ministerul Culturii (MC) 1,1 milioane de lei, prin programul de
susţinere a editării publicaţiilor, în sesiunea noiembrie-decembrie
2014.
Uniunea Scriitorilor din România (USR) a primit
suma de 590.000 de lei, publicaţiile finanţate fiind România literară
(200.000 de lei), Luceafărul de dimineaţă (60.000 de lei), Ramuri
(60.000 de lei), Orizont (50.000 de lei), Apostrof (50.000 de lei),
Helikon (50.000 de lei), Viaţa Românească (60.000 de lei) şi Steaua
(60.000).
Din aceeași sumă, Ministerul Culturii a alocat Uniunii
Arhitecţilor din România (UAR) suma de 40.000 de lei, pentru editarea
revistei Arhitectura, Uniunea Artiştilor Plastici din România (UAPR) a
beneficiat de o finanţare de 60.000 de lei, pentru revista Arta, iar
Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor (UCMR) a primit 60.000 de lei,
jumătate din sumă fiind pentru editarea revistei Muzica şi cealaltă
pentru Actualitatea muzicală, potrivit zf.ro.
Bani
a primit şi Uniunea Teatrală din România (UNITER), finanţarea având o
valoare de 60.000 de lei, pentru publicaţia Teatrul de azi.
O
finanţare în valoare de 290.000 de lei au primit şi revistele şi
publicaţiile culturale finanţate de Ministerul Culturii pe bază de
contracte. Astfel, publicaţiile Contemporanul - Ideea Europeană,
Convorbiri literare, Korunk, Mişcarea literară, Szekelyfold, Cultura şi
Varad au primit câte 40.000 de lei, iar Poesis Internaţional a
beneficiat de suma de 10.000 de lei.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu