miercuri, 10 septembrie 2014

Un duș rece necesar. Germania- România 8-0

Chiar și pentru o echipă obișnuită să dezamăgească, așa cum este naționala de tineret a României, eșecul suferit aseară la Magdeburg, în ultimul meci al campaniei de calificare la Euro 2015, este cu siguranță un dezastru.

Cum se poate observa starea fotbalului juvenil din România este deplorabilă si a fost de mult timp redusă la gradul de clișeu, catastrofe precum cea suferită în fața nemților n-ar trebui să surprindă pe nimeni. Și totuși, cele opt goluri șochează, mai ales că vin la doar câteva zile după victoria izbutită de naționala ”mare”, în meciul din Grecia (1-0), un debut perfect în vederea calificării la Euro 2016.


Trecuți cu vederea de conducerea Federației Române de Fotbal - ocupată în zilele acestea cu cazul Victor Pițurcă (n.r. - selecționerul a fost sedus de milioanele de dolari oferite de obscura formație saudită Al Ittihad Jeddah) -, ”tricolorii mici” au fost zdrobiți de o selecționată germană lipsită de șase titulari, care avea deja asigurată prezența la baraj și prima poziție în grupă.

Viorel Moldovan, antrenorul care l-a înlocuit de curând pe Bogdan Stelea, aparent din motive politice dictate de FRF (n.r. - fostul portar era considerat un apropiat al lui Gică Popescu, fost candidat la șefia de la Casa Fotbalului, în prezent - deținut la Penitenciarul Rahova), și-a arătat limitele aseară, lucru pe care l-au făcut și tinerii săi elevi.

”Acum înţeleg de ce Germania e campioană mondială. Important e să rămânem calmi, echilibraţi. E un rezultat foarte aspru şi aş fi vrut să fie un vis, un coşmar pentru noi şi pentru aceşti tineri jucători. Le cer scuze suporterilor români în numele echipei. Trebuie să ne asumăm acest rezultat", a spus, după meci, naționalei de tineret

Situația este jalnică și la celelalte categorii de vârstă, mai fragede.

La sub 19 ani, jucătorii români (n.r. - antrenați acum de Doru Isac) au fost umiliți de Austria, scor 0-5, în iunie, la Mogoșoaia, unde s-a disputat turneul de calificare pentru Euro 2014. Mai mult, în urmă cu nici o săptămână, această reprezentativa a fost spulberată de Anglia (U-20), cu 6-0, într-un joc amical. Selecționata României a participat o singură dată la un turneu final european, în 2011, când l-a organizat, însă, la final, s-a clasat tot pe ultimul loc.

La Under-17, puștii români, pregătiți în prezent de Florin Răducioiu, au ajuns doar o dată la turneul final, în urmă cu trei ani, în Serbia, unde au ocupat ultimul loc în grupă. ”Tricolorii foarte mici” n-au mai câștigat un meci de aproape un an, ultimul succes fiind un răsunător 2-0 în fața adolescenților din Belarus, în octombrie 2013. 

Cu planuri utopice de viitor, șubrezite concret de eșecuri constante și actuale, Federația Română de Fotbal pare să fie stăpână (n.r. - un alt clișeu) doar peste câteva tinere generații ratate.


Sursa: YahooNews

Un comentariu:

  1. Asa ne trebuie:)

    Dupa victoria chinuita in fata Greciei, o echipa departe de ce a fost in barajul de calificare, ni se urcase la cap...Se credeau buricul pamantului...

    RăspundețiȘtergere