marți, 1 iulie 2014

Victorie lejera pentru Simona Halep. Titlul la Wimbledon este aproape

Simona Halep a învins-o fără mari probleme pe jucătoarea kazahă Zarina Diyas și s-a calificat pentru prima oară în cariera sa în sferturile de finală ale turneului de Grand Slam de la Wimbledon.
Simona, cap de serie numarul 3 la Wimbledon, a defilat în jocul de azi, impunându-se clar cu scorul de 6-3, 6-0, după o oră de joc.

Simona Halep, care este cea mai bine cotată jucătoare în ierarhia WTA rămasă în cursa pentru cucerirea titlului de pe iarba de la All England Club, a evoluat cu un bandaj imens pe pulpa stângă.


Chiar și așa, Simona a dictat cu autoritate ritmul jocului, provocând numeroase greșeli ale adversarei sale, aflată la cea mai bună performanță din carieră. Zarina (20 de ani, locul 72 în lume) nu a găsit soluții la jocul eficient și ”curat” practicat de Simona, care nu a pierdut serviciul azi, oferindu-i adversarei o singură șansă de break.

Halep este la a treia prezență consecutivă în sferturile de finală în turneele de Grand Slam, după ce a intrat în primele opt și la Australian Open, în timp ce la Roland Garros a atins finală, însă a pierdut-o în fața Mariei Șarapova (Rusia).

În meciul următor, Simona o va întâlni pe Sabine Lisicki, dinGermania, care a învins o altă sportivă din Kazahstan, peYaroslava Șvedova, scor 6-3, 3-6, 6-4. Nemțoaica, aflata pe locul 19 în lume, a jucat finala de anul trecut, de la Wimbledon, după ce reușise să o învingă suprinzător pe Serena Williams.
Dacă va ajunge în semifinale, Halep ar putea să o întâlnească din nou pe Maria Șarapova, singura jucătoare care a reușit să o învingă în ultima vreme (în finalele de la Madrid și Paris). Rusoaica va trebui, mai întâi, să treacă de nemțoaica Angelique Kerber, dar și de canadianca Eugenie Bouchard, calificată deja în sferturile de finală.


SURSA: YahooNewss

2 comentarii: