Stim ca relatiile cu sexul opus nu sunt niciodata usoare sau simple. Doar intr-un procent foarte mic exista cupluri care se intalnesc si apoi au o viata minunata pana la sfarsit.
Este firesc ca la inceput sa avem parte de atentie, afectiune si sex si totul sa fie minunat, insa pe masura ce trece timpul, daca nu exista compatibilitate structurala, caracteriala si la nivel de stil de viata, cele mai multe relatii se destrama sau devin relatii toxice.
Proba de foc a tuturor relatiilor sunt pana in primii doi ani (plus/minus) pana trece indragostirea, iar atunci cand ne dam jos de pe ochi valul proiectiilor noastre, il vedem pe celalalt asa cum este el (si nu cum ne imaginam noi ca este cat timp inca simtim fiorii indragostirii, a gasirii unui partener pe care-l credem "perfect" si cu care speram sa ramanem toata viata) si atunci sunt multe sanse sa nu ne mai placa.
Aici incepe "razboiul" : nu mai avem toleranta pentru defectele partenerului si nici el pentru ale noastre; incepem sa ne certam si sa incercam sa ne trasformam unul pe celalalt, ne acuzam reciproc pentru tot ceea ce am facut sau nu am facut, recurgem la amenintari si la santaj emotional,etc.
Practic relatia devine un "camp de lupta", iar de pierdut are... relatia. In acest punct, daca cei doi nu au valori comune, o viziune comuna asupra vietii, au credinte diferite sau poate nivel de educatie sau profesional diferit, sansele sunt foarte mari sa se ajunga la despartire. Si, in functie de cat de mult simte unul sau altul ca are de pierdut, "razboiul" poate deveni chiar dramatic.
Se ajunge in acest punct pentru ca cei doi parteneri, in prima parte a relatiei, se conecteaza cumva la un nivel destul de superficial - reprezentat de nevoile lor imediate, de exemplu: alinarea singuratatii, nevoia de companie, de afectiune, de sex, de atentie, poate chiar nevoi de ordin material - iar atunci cand au mers mai in profunzime cu relatia, si-au dat seama ca nu le mai place, deoarece ca si personalitati nu se potrivesc de fapt.
Un alt element este ca, in functie de cat de mult si-au dorit sa aiba o relatie (sau chiar acea relatie), partenerii sunt dispusi (din teama de a nu-l pierde pe celalalt sau de a pierde satisfacerea anumitor nevoi personale) sa faca diferite compromisuri si sacrificii, ca sa nu "piarda" acea persoana. Desi, pe moment, nu au o problema cu asta, in timp mintea acumuleaza tot efortul depus, impotriva vointei lor. Si, daca celalalt nu depune o cantitate similara de efort - si de cele mai multe ori este vorba de a-i cere celuilalt sa faca si el compromisuri si sacrificii - se simt frustrati si incepe o lupta care, la fel, poate duce la o disolutie a cuplului.
Mai exista si cazul in care apare plictiseala, sau rutina in acel cuplu si atunci partenerii incep sa caute in afara cuplului ceea ce le lipseste.
Pana la urma, ceea ce conteaza cu adevarat este compatibilitatea: la nivel de structura de personalitate, valori comune, viziune similara asupra vietii si obiective compatibile. Daca ele nu sunt, relatia este foarte dificil de mentinut sau, cei doi raman impreuna insa nu este vorba despre o viata implinita, armonioasa si incarcata de afectiune... ci un razboi intre cine da mai mult, cine detine puterea, si chiar cum sa ne "razbunam" pe celalalt.
Dar, exista si multe relatii implinite si functionale, insa pentru ca sa gasim o astfel de relatie, este bine sa ne cunoastem bine pe noi insine, sa stim ce fel de relatie ne dorim si sa nu abandonam niciodata speranta ca vom intalni pe cineva cu care sa fim cu adevarat compatibili, in timp ce noi oricum ne traim viata foarte frumos
Este firesc ca la inceput sa avem parte de atentie, afectiune si sex si totul sa fie minunat, insa pe masura ce trece timpul, daca nu exista compatibilitate structurala, caracteriala si la nivel de stil de viata, cele mai multe relatii se destrama sau devin relatii toxice.
Proba de foc a tuturor relatiilor sunt pana in primii doi ani (plus/minus) pana trece indragostirea, iar atunci cand ne dam jos de pe ochi valul proiectiilor noastre, il vedem pe celalalt asa cum este el (si nu cum ne imaginam noi ca este cat timp inca simtim fiorii indragostirii, a gasirii unui partener pe care-l credem "perfect" si cu care speram sa ramanem toata viata) si atunci sunt multe sanse sa nu ne mai placa.
Aici incepe "razboiul" : nu mai avem toleranta pentru defectele partenerului si nici el pentru ale noastre; incepem sa ne certam si sa incercam sa ne trasformam unul pe celalalt, ne acuzam reciproc pentru tot ceea ce am facut sau nu am facut, recurgem la amenintari si la santaj emotional,etc.
Practic relatia devine un "camp de lupta", iar de pierdut are... relatia. In acest punct, daca cei doi nu au valori comune, o viziune comuna asupra vietii, au credinte diferite sau poate nivel de educatie sau profesional diferit, sansele sunt foarte mari sa se ajunga la despartire. Si, in functie de cat de mult simte unul sau altul ca are de pierdut, "razboiul" poate deveni chiar dramatic.
Se ajunge in acest punct pentru ca cei doi parteneri, in prima parte a relatiei, se conecteaza cumva la un nivel destul de superficial - reprezentat de nevoile lor imediate, de exemplu: alinarea singuratatii, nevoia de companie, de afectiune, de sex, de atentie, poate chiar nevoi de ordin material - iar atunci cand au mers mai in profunzime cu relatia, si-au dat seama ca nu le mai place, deoarece ca si personalitati nu se potrivesc de fapt.
Un alt element este ca, in functie de cat de mult si-au dorit sa aiba o relatie (sau chiar acea relatie), partenerii sunt dispusi (din teama de a nu-l pierde pe celalalt sau de a pierde satisfacerea anumitor nevoi personale) sa faca diferite compromisuri si sacrificii, ca sa nu "piarda" acea persoana. Desi, pe moment, nu au o problema cu asta, in timp mintea acumuleaza tot efortul depus, impotriva vointei lor. Si, daca celalalt nu depune o cantitate similara de efort - si de cele mai multe ori este vorba de a-i cere celuilalt sa faca si el compromisuri si sacrificii - se simt frustrati si incepe o lupta care, la fel, poate duce la o disolutie a cuplului.
Mai exista si cazul in care apare plictiseala, sau rutina in acel cuplu si atunci partenerii incep sa caute in afara cuplului ceea ce le lipseste.
Pana la urma, ceea ce conteaza cu adevarat este compatibilitatea: la nivel de structura de personalitate, valori comune, viziune similara asupra vietii si obiective compatibile. Daca ele nu sunt, relatia este foarte dificil de mentinut sau, cei doi raman impreuna insa nu este vorba despre o viata implinita, armonioasa si incarcata de afectiune... ci un razboi intre cine da mai mult, cine detine puterea, si chiar cum sa ne "razbunam" pe celalalt.
Dar, exista si multe relatii implinite si functionale, insa pentru ca sa gasim o astfel de relatie, este bine sa ne cunoastem bine pe noi insine, sa stim ce fel de relatie ne dorim si sa nu abandonam niciodata speranta ca vom intalni pe cineva cu care sa fim cu adevarat compatibili, in timp ce noi oricum ne traim viata foarte frumos
Poate unii din noi am fi tentati sa ne zicemca ar fi mai simplu daca s-ar promova mai larg conceptul de tip atitudine sociala ca lumea sa fie indemnata de a se casatori calculat rational din interes decat din dragoste, insa nici acest lucru nu ar garanta succes 100 % de vreme ce destul de multi nu au aptitudini deosebit de mari pt calcul corect, plus si in mediul inconjurator mai survin chestii care pot influenta atitudinile sociale ale oamenilor, de ex revolutii in urma carora se poate schimba structura economiei, descoperirea rotii care duce la scaderea sperantei de viata (relativ de ex la timpurile mai timpurii matusalemice), sau a penicilinei care duce la cresterea sperantei de viata, sau epoci de aur care duc la inflorirea artelor si birocratiei concomitent cu declinul industriei, sau epoci climatice glaciale, etc.
RăspundețiȘtergere