duminică, 11 mai 2014

Povestea ciclistului care a salvat vieți în al Doilea Război Mondial

O nouă ediție a Turului Italiei a debutat ieri, tocmai în Irlanda de Nord, la Belfast. Dar, azi fiind weekend o sa aflati aventurile eroice ale unui fost câștigător din ”Il Giro”.

Gino Bartali a fost unul dintre cei mai de succes rutieri italieni din anii '30, dar și de după cel de-Al Doilea Razboi Mondial, câștigând de trei ori Il Giro și de două ori Turul Franței.

Italianul, care a murit în anul 2000, nu și-a povestit niciodată aventurile din timpul conflagrației, însă regizorul Oren Jacoby a pus cap la cap, într-un documentar, activitățile lăudabile ale acestuia, scrie BBC.

Bartali s-a născut într-o familie săracă de fermieri din Toscana, iar vârful carierei sale ca sportiv s-a produs în anii care au precedat războiul. După două victorii în Turul Italiei, în 1938 s-a impus și în Turul Franței.

 

Rutierul a refuzat să îi dedice victoria lui Benito Mussolini, liderul fascist al Italiei din acea vreme, riscând enorm prin gestul său. 

Cu toate că Italia era o țară relativ sigură pentru evrei, când forțele germane au ocupat nordul și centrul țării, în 1943, minoritatea iudaică a început să fie trimisă în lagărele de concentrare.  

Bartali, care era catolic, a fost rugat de arhiepiscopul Elia Dalla Costa să i se alăture unei rețele care încerca să ofere protecție evreilor și celor vânați de naziști. 

Bartali a devenit curier. Sub pretextul unor lungi antrenamente, el a livrat documente false către cei care aveau nevoie. Acestea erau ascunse în cadrul și în ghidonul bicicletei.

A străbătut mii de kilometri prin Italia, fiind oprit de mai multe ori de autorități. A fost arestat și interogat, însă nu a fost niciodată condamnat pentru acțiunile sale, poliția secretă nereușind să găsească niciodată documentele false asupra sa.

De asemenea, Bartali l-a ascuns în casa sa pe Giacomo Goldenberg, dar și mai mulți membri ai familiei acestuia, cu toate că pedeapsa pentru cei care îi protejau pe evrei era condamnarea la moarte. 

Andrea Bartali, fiul marelui ciclist, a povestit că tatăl său a vorbit o singură dată despre lucrurile pe care le-a făcut în timpul războiului.

”Trebuie să fim buni, dar să nu vorbim despre asta. Dacă vorbim, profităm de ghinioanele celorlalți”, i-a spus atunci acesta.

”Când oamenii îi spuneau - Gino, ești un erou! -, el le răspundea: Nu, nu. Vreau ca lumea să mă țină minte pentru viața mea ca sportiv. Eroii adevărați sunt alții, cei care au suferit în suflet, în inimă, în spirit, în minte și pentru cei pe care îi iubeau. Ei sunt eroi. Eu sunt doar un ciclist”, a adăugat fiul lui Gino Bartali.


SURSA: YahooNews

4 comentarii:

  1. Interesanta poveste, nu o stiam...am citit-o cu sufletul la gura...e o pagina din istorie...din acele vremuri tulburi...

    RăspundețiȘtergere
  2. O poveste incredibila!
    Felicitari! pentru ca ai adus-o in atentia noastra!
    O dupa-amiaza placuta!

    RăspundețiȘtergere