Astra Giurgiu a învins Petrolul Ploiești cu scorul de 2-1 și s-a
calificat pentru prima oară în istorie în finala Cupei României.
Dacă
rezultatul a fost deja subiectul zilei respective, realitatea unui meci de
fotbal de pe arena ”Marin Anastasovici” (nume care aprinde din start o
întrebare) poate fi o experiență absurdă și statornică. Relatarea de mai
jos nu își dorește să o explice.
Am fost, la un meci de
fotbal. La Giurgiu, în ploaie. Pe un stadion nou, unde scaunele au încă
miros de țiplă, și agenții nu știu dacă fumatul e permis. ”Se fumează,
tati, că tribuna e de metal”, rezolvă rapid situația un coleg,
iar omul captiv în vesta fosforescentă nici măcar nu ridică din umeri.
Începe
meciul, și miile de spectatori cu pielea arsă încep să spargă - între
zeci de mii de dinți îngălbeniți - de semințe, din pungi imense, care odată
epuizate, cad pradă vântului (pe care doar cei crescuți lângă Dunăre îl
cunosc) și dansează incoerent pe gazonul perfect, pe care nici copiii
de mingi nu au voie să îl calce. Cojile ajung sub scaune plutesc pe
băltoace formate din pricina meșterilor mari care au pus un acoperiș
între cer și pământ.
Semințele, înainte de a fi devorate, au fost
semănate, tratate, recoltate și ambalate. De aceeași oameni. La
Giurgiu, cercul prostiei se închide necruțător, ca lațul în jurul
gâtului condamnatului. O execuție publică inutilă, cu victime și fără
martori.
”Hai bă, negrule!”, încearcă o încurajare un suporter
avizat. Din fericire, îndemnul nu e urmat. Majoritatea mizează pe
scremete și mugete precambriene.
În pauză, vizita obligatorie la
toaletele jegoase aduce lămuriri. Un bărbat care flirtează cu pensia dă
târcoale obsesiv paralelipipedelor dreptunghice regulate de plastic urât
mirositoare, fără să fie împins de vreo nevoie fiziologică. ”Mor de
frig, dar nu pot să plec. Mi-e frică să nu mă vadă cineva”, bolborsește
acest om disperat, unul din numeroșii gineri ai unei căsătorii aranjate
cu fotbalul. Privirea sa trădează, însă, traume mult mai severe.
Cu
cinci minute înainte de finalul meciului, când jocul e cel mai dulce,
spectatorii își exersează abandonul. Suspansul a dispărut demult în
acest loc.
Golul victoriei vine, în ultima clipă. Cei rămași se
bucură ca și cum ar fi aflat că mai au o gură în plus de hrănit. Meciul
se termină cu un marș forțat. Prin ploaie. Prin Giurgiu.
PS.1. Am fost, la un meci de fotbal, și am văzut doar oameni nefericiți. Doar unul era fericit! Ghici, cine pe bani cui a construit?
2. Cu anii in urma (pastrez dovada si acum) am spus ca "experimentul"(din care nu a beneficiat sportul) de la Urziceni se va "stinge" rapid in cazul Giurgiu nu mai zic nimic!!!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
sunt din Giurgiu si este adevarat ce ai scris (este o realitate si pentu multe alte orase din Romania) asta este civilizatia noastra. Ca fapt divers nu cred ca giurgiuvenii simt ca asta (nu Astra) este echipa orasului lor. Petrolul a jucat f. bine. Nu ai spus nimic de spectacolul sportiv. Eu cred ca la nivelul campionatului nostru a fost un meci frumos.
RăspundețiȘtergereva rog sa nu va luati de TOVARASUL. ...am uitat ce grad avea! Oricum l-au avansat:)))
ȘtergereIarăşi Astra a fost ajutată de arbitri.
RăspundețiȘtergereDegeaba, Steaua va lua cupa şi campionatul.
Coruptia de la Clubul Astra nu o vede nimeni??? Asta-i protejat!!!
ai inteles de ce nu zic nimic, ca-i "transpartinic" omul...
Ștergerede cand evoluau in liga a doua...marcau bine:)))
ȘtergereFoarte bine scris articolul. Felicitări! Reflectă impecabil nivelul suburban al societății românești de la începutul secolului XXI.
RăspundețiȘtergeresi daca ne place articolul ce facem ?
RăspundețiȘtergerece ne propune autorul ?
cui se adreseaza cu acesti termeni ermetici ?!
cum ii educam pe cei ce ii vizam ? organizatori ,administratori ,utilizatori ?
ma indoesc ca scrisul-fie el si sportiv ,sau tocmai de aceea , trebue sa fie un scop in sine !
chiar negam totul inclusiv eforturile celor ce ne-au adus pe acel stadion ?
in timp ce scriam ma gandeam la ce s-a intamplat cu Gica Popescu!!!
Ștergere