sâmbătă, 19 aprilie 2014

Adevărata dramă de la Giurgiu

Astra Giurgiu a învins Petrolul Ploiești cu scorul de 2-1 și s-a calificat pentru prima oară în istorie în finala Cupei României.

Dacă rezultatul a fost deja subiectul zilei respective, realitatea unui meci de fotbal de pe arena ”Marin Anastasovici” (nume care aprinde din start o întrebare) poate fi o experiență absurdă și statornică. Relatarea de mai jos nu își dorește să o explice.

Am fost, la un meci de fotbal. La Giurgiu, în ploaie. Pe un stadion nou, unde scaunele au încă miros de țiplă, și agenții nu știu dacă fumatul e permis. ”Se fumează, tati, că tribuna e de metal”, rezolvă rapid situația un coleg, iar omul captiv în vesta fosforescentă nici măcar nu ridică din umeri.



Începe meciul, și miile de spectatori cu pielea arsă încep să spargă - între zeci de mii de dinți îngălbeniți - de semințe, din pungi imense, care odată epuizate, cad pradă vântului (pe care doar cei crescuți lângă Dunăre îl cunosc) și dansează incoerent pe gazonul perfect, pe care nici copiii de mingi nu au voie să îl calce. Cojile ajung sub scaune plutesc pe băltoace formate din pricina meșterilor mari care au pus un acoperiș între cer și pământ.

Semințele, înainte de a fi devorate, au fost semănate, tratate, recoltate și ambalate. De aceeași oameni. La Giurgiu, cercul prostiei se închide necruțător, ca lațul în jurul gâtului condamnatului. O execuție publică inutilă, cu victime și fără martori.

”Hai bă, negrule!”, încearcă o încurajare un suporter avizat. Din fericire, îndemnul nu e urmat. Majoritatea mizează pe scremete și mugete precambriene.

În pauză, vizita obligatorie la toaletele jegoase aduce lămuriri. Un bărbat care flirtează cu pensia dă târcoale obsesiv paralelipipedelor dreptunghice regulate de plastic urât mirositoare, fără să fie împins de vreo nevoie fiziologică. ”Mor de frig, dar nu pot să plec. Mi-e frică să nu mă vadă cineva”, bolborsește acest om disperat, unul din numeroșii gineri ai unei căsătorii aranjate cu fotbalul. Privirea sa trădează, însă, traume mult mai severe.

Cu cinci minute înainte de finalul meciului, când jocul e cel mai dulce, spectatorii își exersează abandonul. Suspansul a dispărut demult în acest loc.

Golul victoriei vine, în ultima clipă. Cei rămași se bucură ca și cum ar fi aflat că mai au o gură în plus de hrănit. Meciul se termină cu un marș forțat. Prin ploaie. Prin Giurgiu.

PS.1. Am fost, la un meci de fotbal, și am văzut doar oameni nefericiți. Doar unul era fericit! Ghici, cine pe bani cui a construit? 

     2. Cu anii in urma (pastrez dovada si acum) am spus ca "experimentul"(din care nu a beneficiat sportul) de la Urziceni se va "stinge" rapid in cazul Giurgiu nu mai zic nimic!!!

8 comentarii:

  1. sunt din Giurgiu si este adevarat ce ai scris (este o realitate si pentu multe alte orase din Romania) asta este civilizatia noastra. Ca fapt divers nu cred ca giurgiuvenii simt ca asta (nu Astra) este echipa orasului lor. Petrolul a jucat f. bine. Nu ai spus nimic de spectacolul sportiv. Eu cred ca la nivelul campionatului nostru a fost un meci frumos.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. va rog sa nu va luati de TOVARASUL. ...am uitat ce grad avea! Oricum l-au avansat:)))

      Ștergere
  2. avocatul tauaprilie 19, 2014

    Iarăşi Astra a fost ajutată de arbitri.
    Degeaba, Steaua va lua cupa şi campionatul.

    Coruptia de la Clubul Astra nu o vede nimeni??? Asta-i protejat!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ai inteles de ce nu zic nimic, ca-i "transpartinic" omul...

      Ștergere
    2. avocatul tauaprilie 19, 2014

      de cand evoluau in liga a doua...marcau bine:)))

      Ștergere
  3. Foarte bine scris articolul. Felicitări! Reflectă impecabil nivelul suburban al societății românești de la începutul secolului XXI.

    RăspundețiȘtergere
  4. si daca ne place articolul ce facem ?
    ce ne propune autorul ?
    cui se adreseaza cu acesti termeni ermetici ?!
    cum ii educam pe cei ce ii vizam ? organizatori ,administratori ,utilizatori ?
    ma indoesc ca scrisul-fie el si sportiv ,sau tocmai de aceea , trebue sa fie un scop in sine !
    chiar negam totul inclusiv eforturile celor ce ne-au adus pe acel stadion ?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. in timp ce scriam ma gandeam la ce s-a intamplat cu Gica Popescu!!!

      Ștergere