După semifinala de la Indian Wells, Simona s-a mutat pe cealaltă coastă a Statelor Unite pentru turneul de la Miami.
La
fel ca întrecerea californiană, cea din Florida face parte tot din
circuitul Premier Mandatory și pune la bătaie premii în valoare totală
de aproape 5,5 milioane de dolari, dar și o mie de puncte WTA pentru
învingătoare.
Cu toate că este pe locul cinci în lume, Simona
este cap de serie numărul șase la Miami, tabloul fiind realizat la
finalul săptămânii trecute. Românca în vârstă de 22 de ani face parte
din secțiunea inferioară a tabloului și este calificată automat în turul
secund.
Halep s-ar putea reîntâlni rapid cu Casey Dellacqua
(Australia), jucătoare pe care a învins-o clar în sferturile de finală
de la Indian Wells, dacă aceasta își câștigă confruntarea din primul tur
cu elvețiana Stefanie Voegele.
Dacă ajunge în turul trei,
Simonei îi poate ieși în cale Venus Williams, în timp ce în runda a
patra s-ar putea întâlni cu două jucătoare care au învins-o în 2014:
Alize Cornet, în primul tur la Dubai, sau Dominika Cibulkova, în
sferturile de finală de la Australian Open.
În sferturile de
finală, Halep este pe o traiectorie de coliziune cu Agnieszka Radwanska,
poloneza care i-a venit de hac in semifinala de la Indian Wells.
La turneul de la
Miami mai sunt prezente trei românce. Sorana Cîrstea (locul 25) este
calificată direct în runda secundă, unde o așteaptă pe învingătoarea
dintre kazaha Galina Voskoboeva și bulgăroaica Țvetana Pironkova.
Monica
Niculescu se va duela în primul tur cu cehoaica Barbora
Zahlavova-Strycova, în timp ce Alexandra Cadanțu nu și-a aflat încă
numele adversarei, aceasta urmând să fie aleasă în urma calificărilor.
Dacă
la Indian Wells a absentat, Serena Williams a ales să joace la Miami,
unde a are de apărat titlul cucerit anul trecut. De pe lista favoritelor
lipsește bielorusa Victoria Azarenka, locul patru mondial, din cauza
unei accidentări.
Simona are un handicap de puțin peste 700 de
puncte WTA față de Azarenka, astfel că singurul rezultat care o poate
ajuta să o depășească pe aceasta în clasament este victoria în finala
turneului din Florida. Ea are doar 80 de puncte de apărat la Miami,
după ce anul trecut a pierdut în turul trei cu un scor care azi pare
șocant: 1-6, 0-6 în fața italiencei Sara Errani.
Sursa: YahooNews
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu