Poveste cu ciresi

Ma gandesc ca n-ar trebui sa ma mai joc si la varsta asta de-a fuga prin ciresi. Rusine sa-mi fie!:) Oamenii maturi si eminamente responsabili stiu pas cu pas ce'-or sa faca cel putin in urmatorii 20 de ani. Eu nu stiu nici ce-o sa fac maine. Adica stiu, oarecum. La 7 ma trezesc si pe la 8 incep activitatea de zi cu zi. Urmeaza un program nedefinit si care nu merita mentionat, dupa care vine noaptea si ma culc. A doua zi - de la capat. Aceeasi poveste.

Si nu ca m-ar deranja, ca la urma urmei nici nu pot cere de la viata asta marea cu sarea. Dar ma oftic. Asa sunt eu, ofticat.:)) Ca nu-s in stare sa trec de pragul ipotetic al zilei de maine, mama ei de zi! Ma suna un vechi amic. Ce faci, mai, te-ai insurat? (intre noi fie vorba, e obsedata lumea asta cu insuratul) Nu, zic. Pai de ce? Pai de'aia, ca sa se mire prostii. Si nu te insori?, urmeaza amicul pe aceeasi linie, ignorand remarca mea cu subinteles. Nu ma. The end.


The end pana la urmatorul amic ingrijorat de soarta nefireasca a subsemnatului. Acesta e ceva mai profund. Gandeste in adancimea situatiei si intreaba si el, cu seriozitatea medicului care trebuie sa te anunte ca ai murit: si tu, ia zi, ce ai de gand sa faci cu viata ta? Nestiind pana la respectabila varsta pe care o am ca viata e chiar un lucru cu care se face ceva, tac. Ce sa-i raspund. Ca momentan la mine-n creier fluiera vantul si ca nu ma pot concentra pe nimic?

Cu coada'ntre picioare, ma intorc la ciresi mei. Ei nu ma-ntreaba nimic. Destepti ciresi!

PS. Am si zile mai bune:)))