Cel mai important jucător din istoria naționalei de fotbal a României a
susținut ieri o conferință de presă în care a criticat situația din
fotbalul românesc.
Este adevărat ceea ce spune Hagi si am să va redau mai jos fragmente din conferinta sustinută de el. As vrea să vă reamintesc că in urmă cu cateva zile intr-o postare de a mea(aici) mi-am exprimat totala neincredere in personajul de la FRF, in termeni mult mai duri decat Giga Hagi, sincer il inteleg si nu intru in alte detalii.
Gheorghe Hagi a lansat un atac
virulent la adresa noului șef al Federației Române de Fotbal, Răzvan
Burleanu. ”Regele”, care a făcut parte din echipa lui Gică Popescu la
alegerile pentru funcția de președinte la Casa Fotbalului, s-a arătat
indignat de declarațiile făcute de Răzvan Burleanu imediat după
victoria in alegeri.
"Noul președinte al Federației Române de Fotbal are un
target extrem de important, acela de a duce România pe locul trei în
lume. Noi l-am dus pe patru, noua echipă să-l ducă pe trei. Sperăm ca
noua echipă să ducă pe locul trei echipa națională. În zece ani, sau în
patru. Asta pentru că dânsul a zis că a venit Revoluția după 24 de ani”,
a spus Hagi.
”Dar acolo suntem și noi, Generația de Aur. Acolo
mă includ, în cei 24 de ani, 90-2000, fotbalul românesc a făcut cele mai
mari performanțe de când e istoria fotbalului din România. Să ne
traducă ce înseamnă Revoluția”, a continuat fostul mare internațional
român.
”Președintele vechi a dus echipa, cu jucătorii, cu
antrenorii, pe locul 4 în lume. Ce înseamnă atunci revoluția? Să fie mai
clar, că eu n-am înțeles. În acești 24 de ani echipa României a avut
trei europene și două mondiale. Poate trebuie să numere altfel anii.
Probabil președintele vechi, Nașul, Mircea Sandu, trebuie să-i dea un
răspuns. Cred că am reprezentat România așa cum trebuie. Trebuia să fie
mai puternic Mircea Sandu, am văzut că a făcut pe șoferul, l-a condus la
Mogoșoaia pe domnul Burleanu", a spus Hagi.
”Regele” nu a uitat nici de condamnarea lui Gică Popescu.
”Din
păcate, campania contra lui Popescu continuă. De ce oare? Părintele
domnului președinte să fie mai atent când vorbește. E un om rău. Să-ți
dorești ca Popescu să rămână acolo... Înseamnă că ești rău. Numai un om
rău poate asta. Și pentru mine, așchia nu sare departe. E răutate multă
și cu ea nu facem nimic", a adăugat fostul jucător de la Steaua, Real
Madrid, FC Barcelona sau Galatasaray.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Respect, Gica Hagi!
RăspundețiȘtergerePrima reactie la auzirea stentintei a fost “Este mah”. Din mica mea experienta cu justitia Romana, poate nerelevanta in cotextul actual, pot spune ca este echitabila. Astept condamnari si din grupul PDL – Basescu,
RăspundețiȘtergereasta nu e justitie e inca o porcarie basista,nu e decit o lupta chioara intre Ponta si tov Basescu-iar G Popescu a fost condamnat din ordin politic de ce nu i au dat condamnare decit cu o zi inainte de alegeri? ca sa iasa Burleanu omul lui Base O sa fie justitie in Romanica cind o sa fie din nou comanda la rasarit(urmatoarea tara anexata la mama Rusia)
RăspundețiȘtergereYot respectul meu pentru Gica !
RăspundețiȘtergere