luni, 19 august 2013

Adevar sau minciuna!

Este mult prea uşor să cunoaştem cu exactitate ce ar trebui să alegem, dar este mult prea greu să punem în aplicare..ştim că TREBUIE să zicem adevărul încă din fragedă pruncie, dar nu ştim mereu cum să îndeplinim acest rol..Probabil că instinctul de autoconservare, de a păstra o anumită faţadă în interesul nostru sau al celorlalţi ne determină să afirmăm lucruri cu originea reală, ce se pierd însă pe drum, se disipă, capătă alte sensuri.
E ca un circuit (vicios?) ce porneşte din raţiune, trece prin filtrul gândirii, dar când atinge aerul atmosferic, prin vocea noastră i se ataşează negaţia.. Schematic, ştim ce este etic să spunem, suntem conşienţi de materia primă şi de formele ei, dar ne simţim constrânşi să întoarcem conotaţia pe minus, pentru a salva aparenţele..Ar fi o minciună să îmi ridic capul măreţ şi să afirm că există finţe umane ce au spus întotdeauna adevărul şi numai adevărul.. Ar fi ceva utopic şi asta ar indica şi că elefanţii cresc în cireş..sau că poţi bea apă dintr-un pahar gol..sau că maşina de tuns iarbă recită poeme de Shakespeare..Nu putem fi sinceri în procentaj maxim, nu ne putem lua după “cai verzi pe pereţi”..Minţim..Da, minţim..şi câteodată o facem cu un zâmbet larg, alteori cu privirea tremurândă, măcinaţi de flama aceea de conştiinţă..Uneori ne recunoaştem fapta, alteori nu..

Chiar adevărul să fie întotdeauna calea spre perfecţiune? Aş spune că DA..şi NU, deopotrivă..DA, pentru că asta ne-ar deosebi unii de alţii, ne-ar tria în sectoare diferite, unii la E-uri şi îndulcitori, alţii la fructe şi legume..Nu e nimic anormal în a tinde către perfecţiune, deşi de atins nu o vom atinge niciodată..poate că de fapt nici nu există, poate că e un neadevăr indus, cu papion şi parfum de Christian Dior, care însă este necesar pentru a ne determina să evoluăm spiritual..E ca o scară care nu se mai termină, iar cu fiecare pas făcut devenim din ce în ce mai aproape de Înalt, dar din ce în ce mai departe de Jos..Iar pentru reversul medaliei, NU e perfecţiunea ţinta adevărului pentru că nu există om care să nu înveţe din propriile fapte..A minţi şi a realiza că poate nu era cea mai bună soluţie, chiar dacă era cea mai la îndemână şi a îţi cere apoi iertare pentru consecinţele de rigoare fac din noi persoane mai demne şi mai responsabile..Dacă am spune mereu lucrurilor pe nume, există posibilitatea să agravăm punctul culminant, să nu existe apoi modalităţi de reparare..ca ceva de unică folosinţă pentru care ai o singură şansă de utilizare..iar dacă ai ratat-o, nu ai ustensile nici măcar să îi redai o formă cât de cât apropiată..Before şi After sunt diametral opuse şi irevocabile..

Există însă şi cazul în care putem privi situaţia X x Y ca pe un burete banal, bine uscat şi foarte elastic.. X minte, buretele se strânge; Y iartă, buretele revine la forma iniţială..analizând superficial, modificările s-au anulat una pe cealaltă, ba chiar am putea spune că de fapt nu a avut loc nicio acţiune..însă acea +1 strângere râmâne implementată în memorie şi grăbeşte procesul ireversibil în care buretele va mai fi bun doar de aruncat la coş..

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu